Am sarbătorit 1 MAI cu aceeaşi prieteni, Măriuţa şi Sandu,
pe domeniul privat al familiei Lupu Valer şi Chivuţa.
Cunoşteam din alte vremuri OMUL, dar nu ştiam de ce este în stare la cei aproape 80 de ani !
Mare mi-a fost uimirea când am vazut ce a reuşit sa facă dintr-un teren în paragină plin de mărăciniş, în pantă şi nu se opreşte, mai are planuri de viitor!
În poza de mai sus se vad rândurile de viţă de vie, lucrate şi întreţinute la "mare artă", cu plantaţii de legume printre rânduri...ce să mai spun, terenul desţelenit bine drămuit, a dat roade şi va da în continuare atât de bogate şi de bune calitativ pe cât de mare este pasiunea acestui OM.
Nu lipseşte nici cabana, o adevarată casa cu tot ce trebuie în ea şi un bar pe masură pentru trecatori ca noi.
L.V. dacă e harnic are şi condiţie fizica de invidiat, daca este gospodar, este şi o bună gazda "lăncrănjan, ce mai", a scos : ţuica de prune, vişinata, vinul roşu, a închinat cu noi, a lasat totul la îndemâna noastră: lemne de grătar, apa trasă la robinet, cânii de pază etc. şi-a luat Loganul şi a plecat, avea treabă şi acasă.
Am uitat să spun, cabana are si "filigorie" adică terasa de unde se poate vedea nu numai via şi dealul cu care se luptă L.V. ci şi oraşul Sebeş de parca ai plana pe deasupra lui ...dupa ce guşti din licorile puse pe masă de gazdă!
Măriuţa, prietena mea, participă mereu la întreţinerea plantaţiei şi... face faţă cu succes, o admir pentru asta dar deşi condiţia ei fizică este de invidiat, eu nu-i urmez exemplul...:) Ca urmare eu m-am "petrecut de osteneală" până la jumatea dealului, adunând sălăţică iar ea l-a urcat până în vârf , a gasit lalele şi zambile înflorite, nu s-a plâns de oboseală!
Dacă "sfatul bătrânilor" nu mai funcţionează, ar fi bine ca MINISTRUL AGRICULTURII să-şi ia un consilier, un OM asemenea lui L. V.
PS:
poate credeţi că se zbate pentru copii lui, nuuu... copii au rostul lor, L.V. şi soţia sa L. C. investesc şi muncesc doar din pasiune şi pentru că aşa au fost învăţaţi din "epoca de aur" !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu