ANUL NOU FERICIT !
URARE şi îndemn din sufletul meu:
" Trebuie să ne gândim mereu că suntem aurul pământului, DA, noi oamenii suntem cea mai mare valoare, pământul fără noi nu ar însemna nimic, nici universul!
Dacă eu, TU, EL , EA, "suntem aur", fiţi siguri că atunci când se pierde sau cade, aurul va fi ridicat din noroaiele lumii, lustruit şi pus pe un piedestal, acolo unde îi este locul!"
LA MULŢI ANI ŞI RĂMÂNEŢI DE AUR!
O caldă îmbrăţişare pentru ANUL NOU 2011, tuturor care treceţi pe aici!
SĂ VEZI ŞI SĂ CREZI !
vineri, 31 decembrie 2010
duminică, 12 decembrie 2010
IUBIŢI PĂPUŞICILE ?
UN GRUP DE CRĂCIUNEI PLEACĂ SPRE VOI LA COLINDAT!
CRĂCIUNEL SINGUREL.
PĂPUŞICĂ ŞMECHERĂ...
PĂPUŞA FRIGUROASĂ...BRRR!
O PERECHE DE CRĂCIUNEI, URSULEŢI :)
CRĂCIUNIŢA N-A PLECAT LA COLINDAT...
ÎNCÂ NU S-A ÎNCĂLŢAT...:)
PĂPUŞA SFIOASĂ...
PRIMĂVĂRATICĂ :)
LA FRAC ŞI JOBEN !
ESTE PREA FRIG...ATUNCI SĂ VISĂM LA O PRIMĂVARĂ CU FLUTURAŞI !:)
Hăinuţele păpuşilor sunt lucrate de mână.
În caz că vă doriţi aşa ceva, se pot comanda pe : www.mariahera.ro.
În caz contrar vă cadorisesc virtual!
CRĂCIUNEL SINGUREL.
PĂPUŞICĂ ŞMECHERĂ...
PĂPUŞA FRIGUROASĂ...BRRR!
O PERECHE DE CRĂCIUNEI, URSULEŢI :)
CRĂCIUNIŢA N-A PLECAT LA COLINDAT...
ÎNCÂ NU S-A ÎNCĂLŢAT...:)
PĂPUŞA SFIOASĂ...
PRIMĂVĂRATICĂ :)
LA FRAC ŞI JOBEN !
ESTE PREA FRIG...ATUNCI SĂ VISĂM LA O PRIMĂVARĂ CU FLUTURAŞI !:)
Hăinuţele păpuşilor sunt lucrate de mână.
În caz că vă doriţi aşa ceva, se pot comanda pe : www.mariahera.ro.
În caz contrar vă cadorisesc virtual!
duminică, 5 decembrie 2010
TREBUIE VĂZUT ŞI DIFUZAT...CA SĂ NU UITĂM!
Această filă de istorie am primit-o prin mail, de la colega mea de liceu, A.B.
Aş dori ca toţi care treceţi pe aici să aveţi răbdare şi să deshideţi linkul, pentru a vedea filmuleţul. VĂ ROG!
"Istoria, asa cum a fost traita pe viu de o parte din parintii si bunicii nostri.
Acest documentar a fost realizat in 2007 si totusi nu am auzit de el pana acum... nu l-am vazut la televiziuni sau in cinematografe...
Trebuie sa iertam, desigur, dar asta nu inseamna sa ne uitam istoria, sa acceptam ca valorile noastre sa fie compromise, rastalmacite sau batjocorite."
http://roncea.ro/2010/10/28/un-documentar-cutremurator-a-fost-odata-in-transilvania-marturii-si-filmari-despre-atrocitatile-maghiare-la-ocuparea-ardealului-video/
http://roncea.ro/2010/10/28/un-documentar-cutremurator-a-fost-odata-in-transilvania-marturii-si-filmari-despre-atrocitatile-maghiare-la-ocuparea-ardealului-video/
Aş dori ca toţi care treceţi pe aici să aveţi răbdare şi să deshideţi linkul, pentru a vedea filmuleţul. VĂ ROG!
"Istoria, asa cum a fost traita pe viu de o parte din parintii si bunicii nostri.
Acest documentar a fost realizat in 2007 si totusi nu am auzit de el pana acum... nu l-am vazut la televiziuni sau in cinematografe...
Trebuie sa iertam, desigur, dar asta nu inseamna sa ne uitam istoria, sa acceptam ca valorile noastre sa fie compromise, rastalmacite sau batjocorite."
http://roncea.ro/2010/10/28/un-documentar-cutremurator-a-fost-odata-in-transilvania-marturii-si-filmari-despre-atrocitatile-maghiare-la-ocuparea-ardealului-video/
http://roncea.ro/2010/10/28/un-documentar-cutremurator-a-fost-odata-in-transilvania-marturii-si-filmari-despre-atrocitatile-maghiare-la-ocuparea-ardealului-video/
POVESTEA STÂNCII
MOTO:
Eu nu am idei, ci obsesii. Idei poate avea oricine.
Nimeni nu s-a prăbuşit din cauza ideilor.
EMIL CIORAN în "Pe culmile disperării"
Un om dormea in coliba lui, cand dintr-odata, intr-o noapte, camera s-a umplut de Lumina si i-a aparut Dumnezeu.
Domnul i-a cerut sa faca o munca pentru el si i-a aratat o stanca mare din fata colibei.
I-a explicat ca va trebui sa impinga piatra zilnic, cu toate puterile sale, ceea ce omul a si facut.
Multi ani a muncit din greu, de la rasaritul la apusul soarelui, impingea din toate puterile, cu umerii proptiti pe suprafata masiva si rece a stancii de neclinitit.
In fiecare noapte barbatul se intorcea trist si istovit in coliba lui, simtind ca intreaga zi a irosit-o degeaba.
Tocmai cand barbatul era mai descurajat, “adversarul” (Satana) a decis sa-si faca aparitia in gandurile plicitisite ale acestuia :
- De atata timp impingi piatra si ea nici nu s-a clintit.
Asa incat omul a ramas cu impresia ca sarcina lui este imposibil de realizat si ca toata munca lui va fi un esec.
Aceste idei l-au deprimat si descurajat pe barbat.
“Adversarul” i-a spus:
- De ce te distrugi singur pentru asta? Petrece-ti timpul facand doar un efort minim si te vei simti mai bine.
Barbatul ostenit tocmai asa isi propusese sa faca, dar inainte de asta a decis sa se roage si sa-si spuna pasul lui Domnului.
- Doamne, a spus, am muncit mult si greu pentru Tine, adunandu-mi toate puterile sa fac ce mi-ai cerut. Acuma, dupa atata timp, nu am reusit sa misc piatra nici cu jumatate de milimetru. Cu ce am gresit? De ce am esuat?”
Domnul i-a raspuns intelegator:
- Prietene, cand ti-am cerut sa-mi slujesti si tu ai acceptat, ti-am spus ca sarcina ta era sa impingi cu toate puterile in stanca, ceea ce ai si facut.
Niciodata nu am spus ca astept ca tu sa o misti. Sarcina ta era doar sa impingi.
Si acum vii la Mine obosit spunand ca ai esuat. Dar chiar asta e realitatea??? Priveste la tine…
Bratele iti sunt puternice si musculoase, spatele e vanjos si bronzat, mainile iti sunt batatorite de atata apasare, picioarele ti-au devenit solide si puternice.
Te-ai dezvoltat mult si capacitatile tale sunt peste ce te-ai fi putut astepta sa ai.
Adevarat, nu ai miscat stanca. Dar vocatia ta a fost sa ma asculti si sa impingi, ca sa-ti pui la incercare credinta si increderea in intelepciunea Mea.
Ceea ce ai si facut. Acum Eu, prietene, voi muta stanca.
Cateodata, cand auzim cuvantul lui Dumnezeu, avem tendinta sa ne folosim gandirea pentru a descifra ce vrea El, cand, de obicei, El nu ne cere decat simpla ascultare si incredere in El.
Cu toate ca noi credem ca prin credinta mutam muntii, de fapt tot Dumnezeu este cel care ii muta din loc.
“Dumnezeu nu ne cere minuni. Acelea le face El.” – Arsenie Boca
Acestă poveste-pildă am primit-o pe mail de la colega mea de liceu, Angela Bălan.
Mi s-a părut interesantă, aşa că am hotărât să o postez.
Şi eu am crezut că pot muta munţii din loc, mai cred încă...deşi ei vor fi mereu pe locul lor.
Eu nu am idei, ci obsesii. Idei poate avea oricine.
Nimeni nu s-a prăbuşit din cauza ideilor.
EMIL CIORAN în "Pe culmile disperării"
Un om dormea in coliba lui, cand dintr-odata, intr-o noapte, camera s-a umplut de Lumina si i-a aparut Dumnezeu.
Domnul i-a cerut sa faca o munca pentru el si i-a aratat o stanca mare din fata colibei.
I-a explicat ca va trebui sa impinga piatra zilnic, cu toate puterile sale, ceea ce omul a si facut.
Multi ani a muncit din greu, de la rasaritul la apusul soarelui, impingea din toate puterile, cu umerii proptiti pe suprafata masiva si rece a stancii de neclinitit.
In fiecare noapte barbatul se intorcea trist si istovit in coliba lui, simtind ca intreaga zi a irosit-o degeaba.
Tocmai cand barbatul era mai descurajat, “adversarul” (Satana) a decis sa-si faca aparitia in gandurile plicitisite ale acestuia :
- De atata timp impingi piatra si ea nici nu s-a clintit.
Asa incat omul a ramas cu impresia ca sarcina lui este imposibil de realizat si ca toata munca lui va fi un esec.
Aceste idei l-au deprimat si descurajat pe barbat.
“Adversarul” i-a spus:
- De ce te distrugi singur pentru asta? Petrece-ti timpul facand doar un efort minim si te vei simti mai bine.
Barbatul ostenit tocmai asa isi propusese sa faca, dar inainte de asta a decis sa se roage si sa-si spuna pasul lui Domnului.
- Doamne, a spus, am muncit mult si greu pentru Tine, adunandu-mi toate puterile sa fac ce mi-ai cerut. Acuma, dupa atata timp, nu am reusit sa misc piatra nici cu jumatate de milimetru. Cu ce am gresit? De ce am esuat?”
Domnul i-a raspuns intelegator:
- Prietene, cand ti-am cerut sa-mi slujesti si tu ai acceptat, ti-am spus ca sarcina ta era sa impingi cu toate puterile in stanca, ceea ce ai si facut.
Niciodata nu am spus ca astept ca tu sa o misti. Sarcina ta era doar sa impingi.
Si acum vii la Mine obosit spunand ca ai esuat. Dar chiar asta e realitatea??? Priveste la tine…
Bratele iti sunt puternice si musculoase, spatele e vanjos si bronzat, mainile iti sunt batatorite de atata apasare, picioarele ti-au devenit solide si puternice.
Te-ai dezvoltat mult si capacitatile tale sunt peste ce te-ai fi putut astepta sa ai.
Adevarat, nu ai miscat stanca. Dar vocatia ta a fost sa ma asculti si sa impingi, ca sa-ti pui la incercare credinta si increderea in intelepciunea Mea.
Ceea ce ai si facut. Acum Eu, prietene, voi muta stanca.
Cateodata, cand auzim cuvantul lui Dumnezeu, avem tendinta sa ne folosim gandirea pentru a descifra ce vrea El, cand, de obicei, El nu ne cere decat simpla ascultare si incredere in El.
Cu toate ca noi credem ca prin credinta mutam muntii, de fapt tot Dumnezeu este cel care ii muta din loc.
“Dumnezeu nu ne cere minuni. Acelea le face El.” – Arsenie Boca
Acestă poveste-pildă am primit-o pe mail de la colega mea de liceu, Angela Bălan.
Mi s-a părut interesantă, aşa că am hotărât să o postez.
Şi eu am crezut că pot muta munţii din loc, mai cred încă...deşi ei vor fi mereu pe locul lor.
miercuri, 24 noiembrie 2010
PACHET DE SALVARE ECONOMICA!!!
Să presupunem că...
Guvernul acordă fiecărui român cam 100.000 de roni.
Dacă cheltuim aceşti bani prin hypermarketuri, ei vor ajunge în China.
Dacă cumpărăm benzină, vor ajunge la arabi.
Dacă cumpărăm calculatoare, vor ajunge în India şi Hong Kong.
Dacă cumpărăm fructe şi legume, vor ajunge în Turcia,Spania,Italia,Egipt.
Dacă cumpărăm autoturisme mici şi economice, vor ajunge în Japonia, Germania.
Dacă cumpărăm unul din multele gadgeturi electronice, vor ajunge în Taiwan
...şi nu vor ajuta cu NIMIC economia românească.
Singura posibilitate de a pastra aceşti bani acasă în Romania, este de a-i cheltui pe
- gustosul vin românesc,
- sau pe ţuica...deoarece acestea sunt garantat produse autohtone!
Oare aşa ar vrea guvernanţii noştri să facem? Să fim mereu turmentaţi, să nu vedem ce fac ei? Şi... în final să-i votăm iar?
Cum ar zice unii:" SĂ NE SIMTEM BINEEE"!
PS:
Nu ştiu cine a conceput acest "pachet economic", eu l-am primit de la o colegă de liceu şi mi l-am adaptat...
Guvernul acordă fiecărui român cam 100.000 de roni.
Dacă cheltuim aceşti bani prin hypermarketuri, ei vor ajunge în China.
Dacă cumpărăm benzină, vor ajunge la arabi.
Dacă cumpărăm calculatoare, vor ajunge în India şi Hong Kong.
Dacă cumpărăm fructe şi legume, vor ajunge în Turcia,Spania,Italia,Egipt.
Dacă cumpărăm autoturisme mici şi economice, vor ajunge în Japonia, Germania.
Dacă cumpărăm unul din multele gadgeturi electronice, vor ajunge în Taiwan
...şi nu vor ajuta cu NIMIC economia românească.
Singura posibilitate de a pastra aceşti bani acasă în Romania, este de a-i cheltui pe
- gustosul vin românesc,
- sau pe ţuica...deoarece acestea sunt garantat produse autohtone!
Oare aşa ar vrea guvernanţii noştri să facem? Să fim mereu turmentaţi, să nu vedem ce fac ei? Şi... în final să-i votăm iar?
Cum ar zice unii:" SĂ NE SIMTEM BINEEE"!
PS:
Nu ştiu cine a conceput acest "pachet economic", eu l-am primit de la o colegă de liceu şi mi l-am adaptat...
vineri, 19 noiembrie 2010
O RUGĂCIUNE FRUMOASĂ
MOTO:
"Limita fiecărei dureri
este o durere şi mai mare."
Emil Cioran
O rugaciune atat de frumoasa!
Rugaciune scrisa de Parintele Argatu
"Iarta-ma, Doamne:
-pentru tot ce puteam sa vad si nu am vazut!
-pentru tot ce puteam sa aud si nu am auzit!
-pentru tot ce puteam sa simt si nu am simtit!
-pentru tot ce as fi putut sa inteleg si nu am inteles!
-pentru tot ce puteam sa constientizez si nu am constientizat!
-pentru iertarea pe care as fi putut sa o dau si nu am dat-o!
-pentru bucuria pe care as fi putut sa o traiesc si nu am trait-o!
-pentru Lumina pe care as fi putut sa o primesc si nu am primit-o!
-pentru viata pe care as fi putut sa o ocrotesc si nu am ocrotit-o!
-pentru visele pe care mi le-as fi putut împlini si nu le-am implinit!
-pentru necunoscutul in care as fi putut sa pasesc si din teama, nu am indraznit sa pasesc!
-pentru iubirea pe care as fi putut sa o exprim si nu am exprimat-o!
-pentru tot ce puteam sa creez bun si frumos si nu am creat pentru gloria Ta, Doamne si a Imparatiei Tale
Divine!
Pentru tot ce stiu si nu stiu ca am gresit, pe Tine,
Doamne, care esti Compasiunea si Iubirea infinita,
te rog, iarta-ma si ma imbraca cu nesfarsita Ta Iubire si Lumina!
Iti multumesc, Doamne:
-pentru toata frumusetea pe care am vazut-o izvorand din Tine !
-pentru muzica tacuta a Inimii Tale, pe care mi-ai dezvaluit-o auzului!
-pentru tot ce am simtit bun si minunat in viata mea!
-pentru tot ce prin Gratia Ta am inteles! !
-pentru lumina pe care am constientizat- o in adancul meu!
-pentru iertarea pe care daruind-o, mi-a adus pace!
-pentru bucuria fiecarei clipe traite in Tine, Doamne!
-pentru toate cadourile spirituale care mi-au imbogatit fiinta!
-pentru viata mea, care e a Ta, mica parte a simfoniei existentei!
-pentru visele care au prins forma prin armonia iubirii Tale pentru mine!
-pentru necunoscutul in care am pasit plin de curaj, regasindu-te!
-pentru iubirea coplesitoare cu care ma dezmierzi clipa de clipa!
-pentru tot ce am creat prin Tine bun si frumos,aducand cu umilinta lauda Imparatiei Tale
Divine!
Pentru tot ce stiu si nu stiu ca am primit, Tie, Doamne, care esti Compasiunea si Iubirea infinita,
Iti multumesc, daruindu-Ti inima mea!"
Rugăciunea am primit-o de la colegul meu de liceu,
părintele Vişan Ioan Tiberiu.
Ce să fac DOAMNE că nu pot mulţumi... încă... pentru durerea care mi-au provocat-o oamenii pe care îi iubesc, iar TU DOAMNE ai ştiut asta şi ai lăsat să se întâmple?
Iartă-mă DOAMNE, dacă exişti, pentru îndoielile şi întrebările mele!
"Limita fiecărei dureri
este o durere şi mai mare."
Emil Cioran
O rugaciune atat de frumoasa!
Rugaciune scrisa de Parintele Argatu
"Iarta-ma, Doamne:
-pentru tot ce puteam sa vad si nu am vazut!
-pentru tot ce puteam sa aud si nu am auzit!
-pentru tot ce puteam sa simt si nu am simtit!
-pentru tot ce as fi putut sa inteleg si nu am inteles!
-pentru tot ce puteam sa constientizez si nu am constientizat!
-pentru iertarea pe care as fi putut sa o dau si nu am dat-o!
-pentru bucuria pe care as fi putut sa o traiesc si nu am trait-o!
-pentru Lumina pe care as fi putut sa o primesc si nu am primit-o!
-pentru viata pe care as fi putut sa o ocrotesc si nu am ocrotit-o!
-pentru visele pe care mi le-as fi putut împlini si nu le-am implinit!
-pentru necunoscutul in care as fi putut sa pasesc si din teama, nu am indraznit sa pasesc!
-pentru iubirea pe care as fi putut sa o exprim si nu am exprimat-o!
-pentru tot ce puteam sa creez bun si frumos si nu am creat pentru gloria Ta, Doamne si a Imparatiei Tale
Divine!
Pentru tot ce stiu si nu stiu ca am gresit, pe Tine,
Doamne, care esti Compasiunea si Iubirea infinita,
te rog, iarta-ma si ma imbraca cu nesfarsita Ta Iubire si Lumina!
Iti multumesc, Doamne:
-pentru toata frumusetea pe care am vazut-o izvorand din Tine !
-pentru muzica tacuta a Inimii Tale, pe care mi-ai dezvaluit-o auzului!
-pentru tot ce am simtit bun si minunat in viata mea!
-pentru tot ce prin Gratia Ta am inteles! !
-pentru lumina pe care am constientizat- o in adancul meu!
-pentru iertarea pe care daruind-o, mi-a adus pace!
-pentru bucuria fiecarei clipe traite in Tine, Doamne!
-pentru toate cadourile spirituale care mi-au imbogatit fiinta!
-pentru viata mea, care e a Ta, mica parte a simfoniei existentei!
-pentru visele care au prins forma prin armonia iubirii Tale pentru mine!
-pentru necunoscutul in care am pasit plin de curaj, regasindu-te!
-pentru iubirea coplesitoare cu care ma dezmierzi clipa de clipa!
-pentru tot ce am creat prin Tine bun si frumos,aducand cu umilinta lauda Imparatiei Tale
Divine!
Pentru tot ce stiu si nu stiu ca am primit, Tie, Doamne, care esti Compasiunea si Iubirea infinita,
Iti multumesc, daruindu-Ti inima mea!"
Rugăciunea am primit-o de la colegul meu de liceu,
părintele Vişan Ioan Tiberiu.
Ce să fac DOAMNE că nu pot mulţumi... încă... pentru durerea care mi-au provocat-o oamenii pe care îi iubesc, iar TU DOAMNE ai ştiut asta şi ai lăsat să se întâmple?
Iartă-mă DOAMNE, dacă exişti, pentru îndoielile şi întrebările mele!
sâmbătă, 6 noiembrie 2010
ŢI-AŞ FI DAT
POETULUI ADRIAN PĂUNESCU
Ţi-aş fi dat epiderma mâinilor mele
să faci un mare pergament de piele...
să îl albeşti cu lapte crud de păpădie
apoi să-mi scrii o poezie,
sau poate doar un scurt sonet
pe foaia mea de pergament.
Ţi-aş fi dat şi părul meu cel lung şi gros în fir,
care adie cu miros de trandafir,
să-ţi faci cu milă, corzi pentru arcuş,
să cânţi în ploaie sau sub duş,
să-ţi faci şi corzi pentru chitară,
să-mi cânţi şi mie într-o vară...
Ţi-aş fi trimis scrisoarea din inima mea
s-o cânţi... prin recitarea TA,
că te-am iubit poet neîntrecut
cum iubeşte mama copilul nenăscut
şi-ţi voi iubi mereu sufletul altar
român al meu şi...OM UNIVERSAL!
Ţi-aş fi dat epiderma mâinilor mele
să faci un mare pergament de piele...
să îl albeşti cu lapte crud de păpădie
apoi să-mi scrii o poezie,
sau poate doar un scurt sonet
pe foaia mea de pergament.
Ţi-aş fi dat şi părul meu cel lung şi gros în fir,
care adie cu miros de trandafir,
să-ţi faci cu milă, corzi pentru arcuş,
să cânţi în ploaie sau sub duş,
să-ţi faci şi corzi pentru chitară,
să-mi cânţi şi mie într-o vară...
Ţi-aş fi trimis scrisoarea din inima mea
s-o cânţi... prin recitarea TA,
că te-am iubit poet neîntrecut
cum iubeşte mama copilul nenăscut
şi-ţi voi iubi mereu sufletul altar
român al meu şi...OM UNIVERSAL!
sâmbătă, 23 octombrie 2010
COMPUNERE DIN DESCOMPUNERE
„JUR” că nu-i pun vorbe-n gură!
Îi fac ...doar caricatură:)
Din vorbele ce le-a scuipat
Mai marele nostru-n stat.
„PĂSĂRICĂ”, păsărică,
Ce stai scai pe Trăienică?
Ia mai lasă-l tu în pace
Că se-nvârte ca pe ace...
Ş-apoi singur se agită,
Şi-ţi zice:... „ŢIGANCĂ-MPUŢITĂ”.
„PĂSĂRICA” , m- a ascultat
Şi la cap i s-aşezat!
Ciripeşte şi-i şopteşte
De-atunci... „TĂTUCU NE IUBEŞTE”.
Când se uită la Roberta
El ne schimbă iar oferta:
Ce atâta muncă, hei
Destul e pân’ la 63!
Eu, un „GĂUĂZAR „ curios
Nu „LING PREŞUL LUI „ de jos
Dar ca „TÂNĂR MAFIOT OBRAZNIC”
Stau la geamul LUI, ca paznic...
Şi genunchii mi se-ndoaie
Când prin geamul plin de „ZOAIE”
Văd cum vine în miez de noapte...
Să-i „ARATE CUM SE FACE”...
HĂ, HĂ, HĂ!
La cine dracu vă gândiţi?
Veniţi din „ŞCOALA DE TÂMPIŢI”!
„LINIŞTE, CE DRACU’!”
Mi-e milă de EL , săracu’...
Îi fac ...doar caricatură:)
Din vorbele ce le-a scuipat
Mai marele nostru-n stat.
„PĂSĂRICĂ”, păsărică,
Ce stai scai pe Trăienică?
Ia mai lasă-l tu în pace
Că se-nvârte ca pe ace...
Ş-apoi singur se agită,
Şi-ţi zice:... „ŢIGANCĂ-MPUŢITĂ”.
„PĂSĂRICA” , m- a ascultat
Şi la cap i s-aşezat!
Ciripeşte şi-i şopteşte
De-atunci... „TĂTUCU NE IUBEŞTE”.
Când se uită la Roberta
El ne schimbă iar oferta:
Ce atâta muncă, hei
Destul e pân’ la 63!
Eu, un „GĂUĂZAR „ curios
Nu „LING PREŞUL LUI „ de jos
Dar ca „TÂNĂR MAFIOT OBRAZNIC”
Stau la geamul LUI, ca paznic...
Şi genunchii mi se-ndoaie
Când prin geamul plin de „ZOAIE”
Văd cum vine în miez de noapte...
Să-i „ARATE CUM SE FACE”...
HĂ, HĂ, HĂ!
La cine dracu vă gândiţi?
Veniţi din „ŞCOALA DE TÂMPIŢI”!
„LINIŞTE, CE DRACU’!”
Mi-e milă de EL , săracu’...
joi, 21 octombrie 2010
ARĂTAŢI DEGETUL...CELOR DE LA PUTERE!
Nu cu mult timp în urmă aduceam elogiu' mâinilor: "Dacă mâinile noastre au fost înzestrate cu harul divin al creaţiei, atunci trebuie să ne punem mintea la contribuţie şi suntem datori să arătăm lumii ce putem face cu ele!"
Da, mâinile ştiu mângâia, pot aplauda, scot la iveală fanteziile minţii omeneşti!
Tot ele leagănă pruncii şi-i cresc mari, uneori chiar ţinuţi pe palme!
Mâinile cu degetele tremurânde, scriu cele mai frumoase scrisori de dragoste!
Şi totuşi...
Să nu uităm de rolul degetelor!
Degetul mare, drept , ţinut în sus parcă e un fel de OK! Dar îndreptat spre piept,
dă aşa un fel de „cine sunt eu!”
Degetul arătător, are un mare rol, el arată şi zice: „tu faci asta, tu faci cealaltă, tu stai acolo....”, mai face el şi aşa un fel de: „no numa’ no!” adică te ameninţă când nu eşti cuminte.
Mijlociul, după cât de mare este inelul şi diamantul de pe el, arată bogăţia purtătorului. Nu vreau să pun accent pe sensul dat acestui deget, de şoferii neciopliţi când se află în trafic.
Inelarul, îşi spune singur rolul, adică arată starea civilă a purtătorului de verighetă.
Chiar şi degetul mic are un rol, cu el se mai scarpină omul pe ici pe colo, sau doamnele îl ţin distanţat la dans, spunând astfel ceva despre graţia lor.
Cam lungă introducere pentru ceea ce vreau de fapt să scriu eu în acest articol.
Ştiam că în arenele unde gladiatorii se luptau pe viaţă şi pe moarte, depindeau de semnul făcut cu degetul de împărat: în sus viaţă, în jos moarte!
Chiar aşa-i în PARLAMENTUL ROMÂNIEI!
Puterea a votat pentru, la două legi în favoarea poporului:
1. neimpozitarea pensiilor sub 2000 lei
2. scăderea TVA-lui la 5% pentru alimentele de bază: pâine, lapte, carne, ulei, zahăr...
Cum s-a făcut, cum nu, au adormit, au fost beţi... sunt nebuni, sau ai dracului...se joacă de-a focul să vadă cât mai putem răbda batjocura?
Ce să fie, ce să fie?
O MARE PROSTIE! Asta au spus-o unii din ei, au greşit!
Oare cei care-au greşit sunt toţi produsul „şcolii de tâmpiţi”...şcoala aceea care ştie el ...Băsescu, unde se află şi de unde să-i culeagă!!!
Iată azi, Boc le-a făcut unora care au greşit NO,NO...cu arătătorul!!!
Ca mâine iese Băsescu, scoate pieptul, îndreptă degetul cel mare spre sine:
ŞTIE EL CUM S-O DREAGĂ!!!
Dar noi, noi ce facem?
Noi n-avem mâini?
Noi nu avem degete?
Care deget şi cum îl vom îndrepta către "onor-măria sa", dacă legile acestea nu ni le va promulga?
Răspundeţi voi la întrebarea mea!
Da, mâinile ştiu mângâia, pot aplauda, scot la iveală fanteziile minţii omeneşti!
Tot ele leagănă pruncii şi-i cresc mari, uneori chiar ţinuţi pe palme!
Mâinile cu degetele tremurânde, scriu cele mai frumoase scrisori de dragoste!
Şi totuşi...
Să nu uităm de rolul degetelor!
Degetul mare, drept , ţinut în sus parcă e un fel de OK! Dar îndreptat spre piept,
dă aşa un fel de „cine sunt eu!”
Degetul arătător, are un mare rol, el arată şi zice: „tu faci asta, tu faci cealaltă, tu stai acolo....”, mai face el şi aşa un fel de: „no numa’ no!” adică te ameninţă când nu eşti cuminte.
Mijlociul, după cât de mare este inelul şi diamantul de pe el, arată bogăţia purtătorului. Nu vreau să pun accent pe sensul dat acestui deget, de şoferii neciopliţi când se află în trafic.
Inelarul, îşi spune singur rolul, adică arată starea civilă a purtătorului de verighetă.
Chiar şi degetul mic are un rol, cu el se mai scarpină omul pe ici pe colo, sau doamnele îl ţin distanţat la dans, spunând astfel ceva despre graţia lor.
Cam lungă introducere pentru ceea ce vreau de fapt să scriu eu în acest articol.
Ştiam că în arenele unde gladiatorii se luptau pe viaţă şi pe moarte, depindeau de semnul făcut cu degetul de împărat: în sus viaţă, în jos moarte!
Chiar aşa-i în PARLAMENTUL ROMÂNIEI!
Puterea a votat pentru, la două legi în favoarea poporului:
1. neimpozitarea pensiilor sub 2000 lei
2. scăderea TVA-lui la 5% pentru alimentele de bază: pâine, lapte, carne, ulei, zahăr...
Cum s-a făcut, cum nu, au adormit, au fost beţi... sunt nebuni, sau ai dracului...se joacă de-a focul să vadă cât mai putem răbda batjocura?
Ce să fie, ce să fie?
O MARE PROSTIE! Asta au spus-o unii din ei, au greşit!
Oare cei care-au greşit sunt toţi produsul „şcolii de tâmpiţi”...şcoala aceea care ştie el ...Băsescu, unde se află şi de unde să-i culeagă!!!
Iată azi, Boc le-a făcut unora care au greşit NO,NO...cu arătătorul!!!
Ca mâine iese Băsescu, scoate pieptul, îndreptă degetul cel mare spre sine:
ŞTIE EL CUM S-O DREAGĂ!!!
Dar noi, noi ce facem?
Noi n-avem mâini?
Noi nu avem degete?
Care deget şi cum îl vom îndrepta către "onor-măria sa", dacă legile acestea nu ni le va promulga?
Răspundeţi voi la întrebarea mea!
sâmbătă, 16 octombrie 2010
CUTUMA NU ESTE LEGE!!!
Moto:
„CUTUMA LOR, LA MASA NOASTRĂ”
CUTUMA!!!
Ce-o fi însemnând acest cuvânt care rimează cu CIUMA?
O fi apărut o boală nouă despre care eu nu ştiu nimic, aşa, un fel de „ciumă portocalie”?
În „micul” meu dicţionar scrie că ar fi un fel de obicei al pământului, rămas din moşi strămoşi ca o lege.
De acord, trebuie respectată cutuma, ca orice ritual, de exemplu: finii merg la naşii lor de botez cu un mic sau mai mare plocon, tânăra mămică este vizitată de femeile satului cu mâncare şi hăinuţe pentru bebeluşul nou născut , etc. Toate acestea le înţeleg”!
Dicţionarul scrie : CUTUMA este „normă de drept izvorâtă dintr-o practică îndelungată”, atunci stau eu şi mă gândesc Roberta are dreptul „cutumiar” să fure fiindcă s-a mai furat la voturi în „camera ei” ?
Aceasta însă nu o înţeleg!!!
Adică ce, sau cum, cum adică să furi şi iar să furi pănă faptul devine obicei şi apoi să îl denumeşti „obiceiul pământului” şi să-l ridici la rang de lege .
O lege personală? O cutumă-lege doar pentru câţiva deputaţi portocalii care fură „legal-ilegal” din banii oamenilor de rând?
Aşa ceva nu se poate!
Mă minunez şi nu-mi vine să cred că cineva... care nici nu ştie număra, conduce ŢARA ASTA, care-i ŢARA MEA!!!
Sigur aceasta nu-i cutumă , este mai degrabă CIUMĂ!!
„CUTUMA LOR, LA MASA NOASTRĂ”
CUTUMA!!!
Ce-o fi însemnând acest cuvânt care rimează cu CIUMA?
O fi apărut o boală nouă despre care eu nu ştiu nimic, aşa, un fel de „ciumă portocalie”?
În „micul” meu dicţionar scrie că ar fi un fel de obicei al pământului, rămas din moşi strămoşi ca o lege.
De acord, trebuie respectată cutuma, ca orice ritual, de exemplu: finii merg la naşii lor de botez cu un mic sau mai mare plocon, tânăra mămică este vizitată de femeile satului cu mâncare şi hăinuţe pentru bebeluşul nou născut , etc. Toate acestea le înţeleg”!
Dicţionarul scrie : CUTUMA este „normă de drept izvorâtă dintr-o practică îndelungată”, atunci stau eu şi mă gândesc Roberta are dreptul „cutumiar” să fure fiindcă s-a mai furat la voturi în „camera ei” ?
Aceasta însă nu o înţeleg!!!
Adică ce, sau cum, cum adică să furi şi iar să furi pănă faptul devine obicei şi apoi să îl denumeşti „obiceiul pământului” şi să-l ridici la rang de lege .
O lege personală? O cutumă-lege doar pentru câţiva deputaţi portocalii care fură „legal-ilegal” din banii oamenilor de rând?
Aşa ceva nu se poate!
Mă minunez şi nu-mi vine să cred că cineva... care nici nu ştie număra, conduce ŢARA ASTA, care-i ŢARA MEA!!!
Sigur aceasta nu-i cutumă , este mai degrabă CIUMĂ!!
vineri, 15 octombrie 2010
FLOAREA ALBĂ !
Deşi toamna este în toi, eu mă ţin de "APRIL"...:)
Caut prin postările acestei dragi prietene, cu acordul ei, găsesc flori care-mi plac, pozate de ea, specialistă în arta fotografiei!
NU, nu le fur ! Doar le croşetez, fac din ele broşe pe care le dau cadou uneori sau ...chiar le vând.
Floarea din imagine corespunde cu: " Pure as mother's love" de pe blogul "Cherry Flower"
Am postat trei variante lăsând la latitudinea celei care a văzut floarea în realitate să o aleagă pe "cea mai adevărată!"
Faceţi şi voi comparaţia!
http://aprilcherryflower.blogspot.com/2010/10/pure-as-mothers-love.html
duminică, 10 octombrie 2010
POVESTEA UNEI FLORI!
Iată floare!
Într-o dimineaţă frumoasă de toamnă, pe blogul "Cherry Flower", a lui APRIL, a apărut o floare "Shy" care m-a luminat şi inspirat. Am zis atunci:" am s-o croşetez!"
Dacă am zis, am şi făcut!
Floarea mea va fi o broşă, cred că are şi parfum!!:))
Puteţi vedea sursa inspiraţie la:
http://aprilcherryflower.blogspot.com/2010/10/shy.html
Într-o dimineaţă frumoasă de toamnă, pe blogul "Cherry Flower", a lui APRIL, a apărut o floare "Shy" care m-a luminat şi inspirat. Am zis atunci:" am s-o croşetez!"
Dacă am zis, am şi făcut!
Floarea mea va fi o broşă, cred că are şi parfum!!:))
Puteţi vedea sursa inspiraţie la:
http://aprilcherryflower.blogspot.com/2010/10/shy.html
sâmbătă, 4 septembrie 2010
O FAMILIE MINUNATĂ !
La Sibiu am fost găzduite, eu şi fiica mea, la o familie minunată.
Mirela, fiica naşilor noştri de cununie şi familia ei ne-a primit, găzduit şi tratat împărăteşte!
O să vedeţi în fotografiile mai jos expuse componenţa familiei: domnul Emil-bunicul , Sebi-soţul Mirelei, Mirela şi cele două fiice gemene- o minunăţie de fete!
Era să uit, în frunte am pus căţelul de care, nu vă vine să credeţi, mie mi-a fost frică să intru în curte :)) , a lătrat şi el eu l-am băgat în seamă, mi-e tare frică de câini şi a simţit asta.
Am dorit să postez acest articol separat deşi e legat direct de evenimentul de la Sibiu The Big iSHOES, drept mulţumire familiei Sebi şi Mirela care nu numai că ne-au primit la ei dar:
ne-au aşteptat la gară, ne-au plimbat cu maşina înainte şi înapoi la Cafeneua Atrium, ne-au ajutat la bagaje, ne-au pus la masa lor bogată, ne-au dat acces la calculator …ce mai “CA ACASĂ”!
LE MULŢUMESC DIN SUFLET !
Am depanat amintiri , de când erau mici, am povestit de naşa Nina şi naşul Nicu, ODIHNEASCĂ-SE ÎN PACE , ei fiind plecaţi dintre noi.
Am glumit, am râs şi am învăţat să deosebesc gemenele, fiind la prima vedere identice.
Astrid şi Nadin, pe lângă faptul că sunt foarte frumoase, sunt hărnicuţe şi cuminţi, chiar prea cuminţi pentru vârsta lor.
După vizita făcută la expoziţia Mariei, fetele au dorit să înveţe şi ele să croşeteze, aşa că am scos croşetele ce le aveam cu mine, iar Mirela... le-a dat lecţii, evident ea ştie tricotatul şi croşetatul, trebuie doar să mai exerseze.:)
Cele două zile au trecut ca un vis frumos, deşi s-a schimbat timpul şi ne-a prins toamna la Sibiu!
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
Aşa cum ne-am înţeles, aşteptăm ca această familie minunată să ne întoarcă vizita cât de curând!
Nu am îndrăznit să pun numele sub fotografii, de frica să nu cumva să încurc gemenele, credeţi că voi le-aţi deosebi?
vineri, 3 septembrie 2010
TOAMNA LA SIBIU... THE BIG iSHOES
The Big iSHOES, o expoziţie a tinerilor designeri, s-a ţinut la Sibiu timp de două zile, prima foarte călduroasă iar a doua (29 aug.ac.) ploioasă şi friguroasă.
Venise toamna la Sibiu!
Evenimentul s-a petrecut la cafeneaua Atrium, din Piaţa Mică. Au participat câteva perechi de tineri pasionaţi de modă şi nu numai, cu exponate speciale, unice, valoroase şi atractive.
Maria, fiica mea a expus îmbrăcăminte şi accesorii lucrate manual, unele din colecţia de la licenţă iar altele din marfa expusă pe site-ul ei (www.mariahera.ro).
Am avut plăcerea , de-a dreptul bucuria, de a fi invitata fiicei mele la acest eveniment.
Nu am scăpat ocazia de a fotografia câte ceva, să înţelegeţi şi să vedeţi în cât de puţin constă „bucuria vieţii” uneori.
Despre masă şi cazare, o să scriu în următoarea postare!
Iată fotografiile din zilele mele de sărbătoare, LA SIBIU!
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
Mulţumesc organizatoarelor, gazdelor şi fiicei mele, pentru aceste clipe minunate trăite la Sibiu.
Mai multe poze de la acest eveniment puteţi vedea pe FACEBOOK, căutând The Big iShoes.
Venise toamna la Sibiu!
Evenimentul s-a petrecut la cafeneaua Atrium, din Piaţa Mică. Au participat câteva perechi de tineri pasionaţi de modă şi nu numai, cu exponate speciale, unice, valoroase şi atractive.
Maria, fiica mea a expus îmbrăcăminte şi accesorii lucrate manual, unele din colecţia de la licenţă iar altele din marfa expusă pe site-ul ei (www.mariahera.ro).
Am avut plăcerea , de-a dreptul bucuria, de a fi invitata fiicei mele la acest eveniment.
Nu am scăpat ocazia de a fotografia câte ceva, să înţelegeţi şi să vedeţi în cât de puţin constă „bucuria vieţii” uneori.
Despre masă şi cazare, o să scriu în următoarea postare!
Iată fotografiile din zilele mele de sărbătoare, LA SIBIU!
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
Mulţumesc organizatoarelor, gazdelor şi fiicei mele, pentru aceste clipe minunate trăite la Sibiu.
Mai multe poze de la acest eveniment puteţi vedea pe FACEBOOK, căutând The Big iShoes.
sâmbătă, 14 august 2010
REPETABILA POVARĂ de ADRIAN PĂUNESCU
Cine are parinti, pe pamant nu in gand
Mai aude si-n somn ochii lumii plangand
Ca am fost, ca n-am fost, ori ca suntem cuminti,
Astazi imbatranind ne e dor de parinti.
Ce parinti? Niste oameni ce nu mai au loc
De atatia copii si de-atat nenoroc
Niste cruci, inca vii, respirand tot mai greu,
Sunt parintii acestia ce ofteaza mereu.
Ce parinti? Niste oameni, acolo si ei,
Care stiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, dupa actele lor,
Nu conteaza deloc, ei albira de dor
Sa le fie copilul c-o treapta mai domn,
Cata munca in plus, si ce chin, cat nesomn!
Chiar acuma, cand scriu, ca si cand as urla,
Eu ii stiu si ii simt, patimind undeva.
Ne-amintim, si de ei, dupa lungi saptamani
Fii batrani ce suntem, cu parintii batrani
Daca lemne si-au luat, daca oasele-i dor,
Daca nu au murit tristi in casele lor...
Intre ei si copii e-o prasila de caini,
Si e umbra de plumb a preazilnicei paini.
Cine are parinti, pe pamant nu in gand,
Mai aude si-n somn ochii lumii plangand.
Ca din toate ce sunt, cel mai greu e sa fii
Nu copil de parinti, ci parinte de fii.
Ochii lumii plangand, lacrimi multe s-au plans
Insa pentru potop, inca nu-i de ajuns.
Mai avem noi parinti? Mai au dansii copii?
Pe pamantul de cruci, numai om sa nu fii,
Umiliti de nevoi si cu capul plecat,
Intr-un biet orasel, intr-o zare de sat,
Mai asteapta si-acum, semne de la stramosi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocosi,
Si ca niste stafii, ies arare la porti
Despre noi povestind, ca de mosii lor morti.
Cine are parinti, inca nu e pierdut,
Cine are parinti are inca trecut.
Ne-au facut, ne-au crescut, ne-au adus pana-aci,
Unde-avem si noi insine ai nostri copii.
Enervanti pot parea, cand n-ai ce sa-i mai rogi,
Si in genere sunt si nitel pisalogi.
Ba nu vad, ba n-aud, ba fac pasii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult sa le spui si explici,
Cocosati, cocarjati, intr-un ritm infernal,
Te intreaba de stii pe vre-un sef de spital.
Nu-i asa ca te-apuca o mila de tot,
Mai cu seama de faptul ca ei nu mai pot?
Ca povara ii simti si ei stiu ca-i asa
Si se uita la tine ca si cand te-ar ruga...
Mai avem, mai avem scurta vreme de dus
Pe constiinta povara acestui apus
Si pe urma vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor imputina cei ce n-au si ne cer.
Iar cand vom incepe si noi a simti
Ca povara suntem, pentru-ai nostri copii,
Si abia intr-un trist si departe tarziu,
Cand vom sti disperati vesti, ce azi nu se stiu,
Vom pricepe de ce fiii uita curand,
Si nu vad nici un ochi de pe lume plangand,
Si de ce inca nu e potop pe cuprins,
Desi ploua mereu, desi pururi a nins,
Desi lumea in care parinti am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduita de plans.
Mai aude si-n somn ochii lumii plangand
Ca am fost, ca n-am fost, ori ca suntem cuminti,
Astazi imbatranind ne e dor de parinti.
Ce parinti? Niste oameni ce nu mai au loc
De atatia copii si de-atat nenoroc
Niste cruci, inca vii, respirand tot mai greu,
Sunt parintii acestia ce ofteaza mereu.
Ce parinti? Niste oameni, acolo si ei,
Care stiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, dupa actele lor,
Nu conteaza deloc, ei albira de dor
Sa le fie copilul c-o treapta mai domn,
Cata munca in plus, si ce chin, cat nesomn!
Chiar acuma, cand scriu, ca si cand as urla,
Eu ii stiu si ii simt, patimind undeva.
Ne-amintim, si de ei, dupa lungi saptamani
Fii batrani ce suntem, cu parintii batrani
Daca lemne si-au luat, daca oasele-i dor,
Daca nu au murit tristi in casele lor...
Intre ei si copii e-o prasila de caini,
Si e umbra de plumb a preazilnicei paini.
Cine are parinti, pe pamant nu in gand,
Mai aude si-n somn ochii lumii plangand.
Ca din toate ce sunt, cel mai greu e sa fii
Nu copil de parinti, ci parinte de fii.
Ochii lumii plangand, lacrimi multe s-au plans
Insa pentru potop, inca nu-i de ajuns.
Mai avem noi parinti? Mai au dansii copii?
Pe pamantul de cruci, numai om sa nu fii,
Umiliti de nevoi si cu capul plecat,
Intr-un biet orasel, intr-o zare de sat,
Mai asteapta si-acum, semne de la stramosi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocosi,
Si ca niste stafii, ies arare la porti
Despre noi povestind, ca de mosii lor morti.
Cine are parinti, inca nu e pierdut,
Cine are parinti are inca trecut.
Ne-au facut, ne-au crescut, ne-au adus pana-aci,
Unde-avem si noi insine ai nostri copii.
Enervanti pot parea, cand n-ai ce sa-i mai rogi,
Si in genere sunt si nitel pisalogi.
Ba nu vad, ba n-aud, ba fac pasii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult sa le spui si explici,
Cocosati, cocarjati, intr-un ritm infernal,
Te intreaba de stii pe vre-un sef de spital.
Nu-i asa ca te-apuca o mila de tot,
Mai cu seama de faptul ca ei nu mai pot?
Ca povara ii simti si ei stiu ca-i asa
Si se uita la tine ca si cand te-ar ruga...
Mai avem, mai avem scurta vreme de dus
Pe constiinta povara acestui apus
Si pe urma vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor imputina cei ce n-au si ne cer.
Iar cand vom incepe si noi a simti
Ca povara suntem, pentru-ai nostri copii,
Si abia intr-un trist si departe tarziu,
Cand vom sti disperati vesti, ce azi nu se stiu,
Vom pricepe de ce fiii uita curand,
Si nu vad nici un ochi de pe lume plangand,
Si de ce inca nu e potop pe cuprins,
Desi ploua mereu, desi pururi a nins,
Desi lumea in care parinti am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduita de plans.
OMAGIU PENTRU MAMA LU'
De multe ori auzim despre copii că sunt orfani, orfani de părinţi! Ne pare rău, ne consolăm că îi va creşte statul sau vor avea norocul să-i ia cineva "de suflet".
Dar cum să-i numim noi pe distruşii părinţi, orfani de copii lor şi mai ales de unicul lor copil? Cred că poetul Adrian Păunescu a făcut o poezie pe tema aceasta, dar nu o pot găsi chiar acum ...o să o postez mai târziu.
Există o etapă din viaţă, poate cea mai frumoasă, când ne prezentăm: SUNT MAMA LU'.
Am întâlnit-o în lumea acesta virtuală pe MAMA LU', m-am întrebat : cine o fi oare?
De obicei te prezinţi cu această formulă la grădiniţă, la şcoală, chiar şi la facultate uneori, mândră de copilul tău.
Am căutat-o pe MAMA LU', am dat de un om deosebit, am aflat că de fapt este mama lui Florin cel plecat în infinit.
Şi anii au trecut dar mama "consolată" în neconsolarea ei, demnă în durerea profundă ce-i apasă fiinţa, îşi duce crucea!
Dacă toţi care o cunoaştem virtual sau real, i-am lua câte o aşchie din cruce, am avea impresia că i-am uşura povara. Nu este aşa, povara tristeţii neconsolate, acceptarea vieţii de după aşa o pierdere implică automat puterea de aşi duce singură crucea!
Compasiunea ajută la parcurgerea drumului , suntem mulţi alături de ea!
Un om trieşte după "trecerea în infinit"cu atât mai mult, cu cât este pomenit pe pământ de alţi oameni!
MAMA LU' i-a publicat poeziile fiului ei, îl pomeneşte în veci conform religiei din care face parte, face daruri în amintirea lui!
Acum cred că este timpul să spun clar :
MAMA LU', MAMA LILU, MAMA LUI FLORIN, această mamă pe care o ridic la rang de MAMĂ care nu-şi va uita niciodată fiul!
PS:
am găsit poezia lui Adrian Păunscu, se numeşte REPETABILA POVARĂ,
o găsiţi în următoarea postare.
Dar cum să-i numim noi pe distruşii părinţi, orfani de copii lor şi mai ales de unicul lor copil? Cred că poetul Adrian Păunescu a făcut o poezie pe tema aceasta, dar nu o pot găsi chiar acum ...o să o postez mai târziu.
Există o etapă din viaţă, poate cea mai frumoasă, când ne prezentăm: SUNT MAMA LU'.
Am întâlnit-o în lumea acesta virtuală pe MAMA LU', m-am întrebat : cine o fi oare?
De obicei te prezinţi cu această formulă la grădiniţă, la şcoală, chiar şi la facultate uneori, mândră de copilul tău.
Am căutat-o pe MAMA LU', am dat de un om deosebit, am aflat că de fapt este mama lui Florin cel plecat în infinit.
Şi anii au trecut dar mama "consolată" în neconsolarea ei, demnă în durerea profundă ce-i apasă fiinţa, îşi duce crucea!
Dacă toţi care o cunoaştem virtual sau real, i-am lua câte o aşchie din cruce, am avea impresia că i-am uşura povara. Nu este aşa, povara tristeţii neconsolate, acceptarea vieţii de după aşa o pierdere implică automat puterea de aşi duce singură crucea!
Compasiunea ajută la parcurgerea drumului , suntem mulţi alături de ea!
Un om trieşte după "trecerea în infinit"cu atât mai mult, cu cât este pomenit pe pământ de alţi oameni!
MAMA LU' i-a publicat poeziile fiului ei, îl pomeneşte în veci conform religiei din care face parte, face daruri în amintirea lui!
Acum cred că este timpul să spun clar :
MAMA LU', MAMA LILU, MAMA LUI FLORIN, această mamă pe care o ridic la rang de MAMĂ care nu-şi va uita niciodată fiul!
PS:
am găsit poezia lui Adrian Păunscu, se numeşte REPETABILA POVARĂ,
o găsiţi în următoarea postare.
duminică, 8 august 2010
sâmbătă, 7 august 2010
NU O VOM UITA PE TATIANA STEPA!
Tabloul "Copaci fără pădure", alb -negru
l-am pictat inspirată fiind de vocea Tatianei Stepa.
Deşi a trecut un an de la "plecarea ei în infinit", nu o vom uita!
duminică, 1 august 2010
POZE ŞMECHERE!
.jpg)
vineri, 30 iulie 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)