"Dorul doare şi mereu mă va durea!
Ce-i pasă lumii-ntregi că a plecat în lume
fata mea?"
Fiecare cu viaţa lui, cu destinul mai mult sau mai puţin darnic...
Uneori mi s-a întâmplat să admir curajul şi voinţa unor tineri cunoscuţi care "şi-au luat lumea-n cap" şi duşi au fost...
Am plâns alături de câte o mamă tristă pentru plecarea "în lume" a copiilor ei...
Nu după mult timp, părinţii lor erau de invidiat pentru bunăstarea care se aşternea în familia rămasă în ţară.
Mama nu mai plângea, dimpotrivă se mândrea cu pachetul primit ...cu realizările copiilor duşi la muncă în Spania sau aiurea.
Şi asta mi se părea normal: dacă-ţi împarţi necazul cu un prieten sau vecin, să-i destăinui şi bucuria.
Nimic interesat până aici, pentru că toate acestea li se întâmplau altora...
Când ţi se întâmplă ţie e cu totul şi cu totul altceva!
Mi-a venit rândul, mi s-a întâmplat mie!!!
Balanţa în care am pus pe un taler dorinţa fiicei mele de a pleca să-şi caute norocul în altă ţară, iar pe celălalt taler durerea şi dorul care m-a cuprins chiar înainte de a pleca, balanţa acesta a rămas împietrită.
"Fântâniţa" ochilor mei nu a secat de câteva zile, eu o rugasem , aşa...pe ascuns ,să-şi ţină izvorul în inima-mi stâncă până pleacă Maria ...
M-am dat în vileag prin versuri de dor, valabile şi altor situaţii, doar sufletul meu ştia prin ce fierbere grea trecea.
DĂ DOAMNE SĂ O VĂD FERICITĂ PE FATA MEA, FIE ŞI-N VITRINA ALTORA,
CU LACRIMI ÎN OCHI, CUM ÎL VĂD PE BOGDAN OTA!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu