FÂNTÂNIŢA

FÂNTÂNIŢA

Eu cu limba mea de lemn
şi cu dorul care doare,
şlefuind la ea mereu,
trist dar demn ,
vă pun iarăşi la picioare
dorul meu!

Fântâniţa ochilor mei,
nu seca!
Las’ să-mi picur către ei
dorul şi durerea mea.

Nici natura,
nici nimic
nu poate înlocui...
doar să-mi stâmpere un pic
ce pot eu de-acum simţi...


Fântâniţa ochilor mei,
nu seca!
Las’ să-mi picur către ei
dorul şi durerea mea...