HARUL JUDECĂTORULUI.

În sala de judecată intrară patru persoane , puse la “patru ace”, fiecare cu diplomatul plin de acte şi dovezi…ca-n filme!
La prima strigare, un tânăr slab la propriu şi la figurat, sărman după îmbrăcăminte, singur, fără avocat şi cu “dreptatea în mână”, împotriva celor patru.:(

Aluziile ironice ale judecătorului, din tribunalul, în care intrasem prima oară, m-au determinat să-mi doresc să fie şi ultima oară.

Vreau să relatez ce am văzut şi am auzit eu personal, fără să emit vre-o judecată sau vre-un comentariu asupra verdictelor date de judecătorul respectiv.
Tânărul, ungur după accent, invalid în urma unui acccident de muncă, din şantierul de construcţii, pretindea despăgubiri angajatorului.
Pârâţii erau patronii firmei particulare (respectiv cei patru).
Tânărul fusese angajat, cu acte în regulă, mai puţin instruit în ce privea protecţia muncii, după cum recunoşteau indirect: nu ar fi purtat casca…tra-la-la….
Judecătorul, pereşedintele completului de judecată, avea un HAR de a ironiza pe cel amărât şi al nimănui, sau fără avocat…de-mi venea să plâng.
Abia m-am abţinut să nu mă ridic să vociferez în favoarea celui clar vitregit de: natură, de viaţă, de societate, de patronul care îi dusese la pat, în spital, un act pe care amărâtul îl semnase…ca să nu plătească personal spitalizarea.
Desigur cerea despăgubiri, în valoare atât de mică…de nu-mi venea să cred, iar firma nu avea de gând să-i dea nimic, pentru că, ziceau ei, îi plătiseră spitalizarea.
Dar să revin la judecător, acesta l-a întrebat cu ton ridicat şi ironic, care m-a intrigat la maxim:
NU AI VREA SĂ-ŢI CONSTRUIASCĂ O VILĂ firma patronului, ca să ai şi tu o casă?
Cei din sală au izbucnit în râs.
Amărâtul nervos, a început să plângă…
L-am întâlnit pe tânărul acela prin oraş, la un magazin…după vre-o oră, unde vroia să-şi cumpere un corn. Am stat puţin de vorbă, am aflat că nu are bani nici de pâine, nicidecum de recurs…I-am cumpărat o pâine, am zis să-şi aleagă, a pus mâna pe cea mai mare, era flămând.
Nu avea nevoie de o vilă!