Persoane interesate

marți, 19 ianuarie 2010

PICTEZ GINDURI

Nu cred in ursitoare, si totusi ne nastem cu o “masura” pentru viata noastra.
Si daca un proverb latin zice: “ Est modus in rebus”(este o masura in toate), eu comentez si zic ca-i valabil si la om.
Masura aceasta umana, in mintea mea, nu este numai pentru lungimea vietii, pentru dimensiunile si formele corporale, pentru bogatie sau saracie, pentru frumusete, sanatae etc.
ci este si pentru dimensiunile imaginative-infinite.
Vrem-nu vrem, ajungem pe parcursul vietii sa traim ceea ce am fi gindit ca nu poate fi adevarat; ca nu nu-i pentru noi; ca noua nu ni se poate intimpla; si mai interesant,
uneori, traim chiar si ce credem ca nu ni s-ar cuveni, fie de rau dar chiar si de bine.
Masura asta, ca o talanga, e mereu cu noi, cel putin cu mine a fost si este. Tot ce as fi vrut sa ocoloesc, constienta fiind de ce vreau si ce nu, am ocolit cit am putut…si apoi tot am “ calcat in el” noroc sau nenoroc, nu l-am scapat.
Sta in puterea noastra insa, sa ne imaginam aceasta masura ca pe un pahar- acela din cintec- “si la toti le-o dat cu carul, numa mie cu paharul”, trebuie sa ne uitam mereu la partea plina a paharului. O stiati pe asta cu paharul… dar la care parte a paharului va uitati, stiti? Mie mi se pare ca tocmai asta nu stim si nu vedem la momentul potrivit.
Traim nemasurat si nemasurabil de intens, cind iubim, cind “murim putin” din diferite motive,
si totusi “masura-ocaua” este cu noi, altfel nu am depasi momentul si am pune “ punctul pe I de la infinit”…
Ce ziceti voi care cititi? Ca ma dau desteapta… ca si voi le stiti pe astea…bla-bla… Nu ma indoiesc ca multi dintre cititorii mei le stiu si cu scuzele de rigoare am sa inchei cu un citat , sa vedeti de unde-mi vine desteptaciunea:
“doamne, ajuta-ma sa lupt cu ceea ce pot schimba, ajuta-ma sa indur ceea ce nu pot schimba si da-mi puterea sa le pot deosebi pe una de cealalta”…
Ileana Vulpescu, in romanul “SARUTA PAMINTUL ACESTA”.


Ma uit la partea plina a paharului meu si pictez ginduri, gindurile mele si a altora care mi s-au cuibarit in suflet.

4 comentarii:

margusta spunea...

Querida, passei para te deixar um ABRAÇO!!!

heramariana spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Geanina Codita spunea...

Divine gândurile pictate.

Am citit pe nerăsuflate o postare plină de substanţă.

Zi plină de frumos!

heramariana spunea...

Multumesc Geanina!
Dar si tu ai scrise si postate niste poezii de-mi merg la inima.:)De "fereastra sufletului" ce sa mai, nu am cuvinte...
Cind o sa-mi termin "gindurile de pictat am sa ma inspir din poeziile tale daca o sa-mi dai voie, mentionind "muza".