OMAGIU PENTRU MAMA LU'

De multe ori auzim despre copii că sunt orfani, orfani de părinţi! Ne pare rău, ne consolăm că îi va creşte statul sau vor avea norocul să-i ia cineva "de suflet".
Dar cum să-i numim noi pe distruşii părinţi, orfani de copii lor şi mai ales de unicul lor copil? Cred că poetul Adrian Păunescu a făcut o poezie pe tema aceasta, dar nu o pot găsi chiar acum ...o să o postez mai târziu.
Există o etapă din viaţă, poate cea mai frumoasă, când ne prezentăm: SUNT MAMA LU'.
Am întâlnit-o în lumea acesta virtuală pe MAMA LU', m-am întrebat : cine o fi oare?
De obicei te prezinţi cu această formulă la grădiniţă, la şcoală, chiar şi la facultate uneori, mândră de copilul tău.
Am căutat-o pe MAMA LU', am dat de un om deosebit, am aflat că de fapt este mama lui Florin cel plecat în infinit.
Şi anii au trecut dar mama "consolată" în neconsolarea ei, demnă în durerea profundă ce-i apasă fiinţa, îşi duce crucea!
Dacă toţi care o cunoaştem virtual sau real, i-am lua câte o aşchie din cruce, am avea impresia că i-am uşura povara. Nu este aşa, povara tristeţii neconsolate, acceptarea vieţii de după aşa o pierdere implică automat puterea de aşi duce singură crucea!
Compasiunea ajută la parcurgerea drumului , suntem mulţi alături de ea!
Un om trieşte după "trecerea în infinit"cu atât mai mult, cu cât este pomenit pe pământ de alţi oameni!
MAMA LU' i-a publicat poeziile fiului ei, îl pomeneşte în veci conform religiei din care face parte, face daruri în amintirea lui!
Acum cred că este timpul să spun clar :
MAMA LU', MAMA LILU, MAMA LUI FLORIN, această mamă pe care o ridic la rang de MAMĂ care nu-şi va uita niciodată fiul!

PS:
am găsit poezia lui Adrian Păunscu, se numeşte REPETABILA POVARĂ,
o găsiţi în următoarea postare.