Persoane interesate

miercuri, 27 mai 2009

NU HAINA IL FACE PE OM...


Nu haina il face pe om, ci omul face haina.
Asa ca noi, oamenii, facem hainele cit ne pricepem de bine. Facem haine care sa ne protejeze de intemperiile naturii, care sa ne satisfaca pudoarea (cita ne-a mai ramas), haine asortate cu personalitatea noastra, cu munca pe care o prestam, cu statutul nostru social, cu ocaziile in care le purtam etc.
Si daca miinile noastre au fost inzestrate cu harul divin al creatiei, iar mintea cu harul nascocirilor de tot felul, avem marea datorie de a arata lumii ce suntem in stare sa facem cu ele. Miinile au fost elogiate in multe feluri prin arta, de poeti, sculptori, pictori ... nu-mi permit sa scriu vre-un imn inchinat miinilor, tema fiind caduca si mult mai bine realizata de altii de cum as putea eu sa o fac.
Vreau totusi sa spun ceva, cele mai neastimparate miini sunt mereu ocupate, ca si fiinta care le poseda, fac lucruri noi, fac lucrari nemaivazute, creaza UNICATE. Si daca acest cuvint a devenit banal, lucrurile imi place sa cred ca nu sunt banale . Vreti sa vedeti astfel de lucruri, atunci uitati-va la paradele de moda si veti intelege mai bine ce zic. Si totusi conteaza cu ce haine te prezinti in lumea aceasta plina de prejudecati si ambitii .

luni, 25 mai 2009

PROVERBE SI ZICATORI

"Cea mai cruda razbunare este cind dusmanul tau, e silit a recunoaste ca esti bun, iar el e rau!"

Dar am auzit-o pe Teo Trandafir, spunind acest proverb, schimbat de tatal domniei sale, astfel:

"Cea mai cruda razbunare este cind dusmanul tau, e silit a recunoaste, ca esti rau chiar foarte rau! "

O rog pe doamna Teo sa nu se supere in caz ca citeste blogul meu, pentru faptul ca ma exprim la persoana a 2-a, singular, deoarece eu consider ca toate persoanele devenite publice (vedete) devin in acelasi timp, cel putin pentru mine, niste PRIETENI UNIVERSALI, chiar daca nu le convine uneori, asta e!

Acum stau si ma gindesc, care zicatoare e mai valabila cea veche sau cea noua? Pentru mine tot cea veche e mai valabila, deoarece cuvintul "bun" ma caracterizeaza cel mai bine din multe puncte de vedere. Ca sa recunoasca cineva despre sine ca e "rau", trebuie sa fi facut lucruri rele, sa fi facut rau altor oameni etc.

Asa ca lasati proverbele si zicatorile asa cum le avem din batrini, eventual scoateti vre-o carte cu unele noi si potrivite pentru aceste vremuri tulburate de DEMOHOTIA noastra numita :capitalism...economie de piata...democratie...comunism cu fata umana sau cum mai vreti sa ziceti.

De ce zic si scriu DEMOHOTIA? Pentru ca atita libertate am si eu, sa ma exprim ," sa suflu in trestie", poate cineva aude.

Un proverb intelept spune "Sa te intinzi cit iti este plapuma", forte bine si corect. Ni l-a adus aminte un guvernant acum, in timp de criza. Un altul mi-l aduc eu aminte :"Cum iti asterni asa dormi" si acesta mi se pare corect si bun. Dar aveam locuri de munca, aveam o leafa , acum ni le-au furat ca nu ei le-au infiintat si nici nu ne-au cerut acordul . Deci ne-au FURAT PLAPUMA !

Unii am muncit si cotribuit la stat cu tot ce ni s-a cerut toata viata altii o fac in cotinuare pentru a avea posibilitatea de a trai decent la batrinete. Dar desi ne-am asternut bine si cit mai corect posibil acum ne-au FURAT ASTERNUTUL, sa doarma ei bine ...

Unii guvernanti nu s-au abtinut sa spuna "ia mai mor vre-o mie -doua de pensionari" sa nu zic ce gindesc eu acum si ce am zis atunci, ca nu-i frumos . Noroc ca "nu mor caii,cind vor CIINII".
CIINII SINT TURBATI SI NESATUI!
ATENTIE! CA MUSCA TOT CE POT PRINDE!

joi, 21 mai 2009

CEA MAI IMPORTANTA CARTE

Oare care poate fi cea mai importanta CARTE? Biblia ar spune cei mai multi oameni," Cartea cartilor de poezie" ar spune altii, cartile de scoala(manualele), abecedarul,ar spune un copil.
Eu va spun pe bune , pentru mine acum cea mai importanta carte este CARTEA DE MUNCA.
Azi mi-am scos aceasta carte (de la somaj, unde era depusa)si am rasfoit-o putin.Nici nu va puteti imagina cite amintiri mi-au rascolit sufletul in citeva minute.Mi-am revazut viata ,activitatea,valurile,virfurile,urcusurile si coborisurile vietii de pina acum. Iubesc aceasta carte, ea fiind o parte a vietii mele la vedere. Dar cit zbucium ascunde ea, numai eu stiu.
Un sfat pentru cei tineri care nu-si dau seama de necesitatea si importanta acestui document -CARTE este de a nu lucra la negru, de a tine de aceasta carte toata viata si a nu lasa legiuitorii sa o scoata din uz ,ea fiind strict necesara la pensionare. O adeverinta de munca se pierde usor, se cumpara usor, astfel ca unii vor putea avea multe adeverinte iar altii le vor pierde pe parcursul vietii. Unde mai pui ca unele firme apar si dispar ca ciupercile dupa ploaie, dispar cu arhive cu tot, prin lume dupa interesul lor. Astept cu nerabdare sa -mi revina CARTEA MEA DE MUNCA, impreuna cu decizia de pensionare.

marți, 12 mai 2009

CA SEPTICA INTRE CARTI

Despre ce vreau sa scriu acum? La ce carti ma refer? La cartile de joc. Au legatura cu viata mea! Nu, nu sunt jucatoare, eu sunt SEPTICA. Rid uneori, foarte rar, cind ma gindesc la stadiul de viata in care ma aflu. Eu sunt ca septica intre carti "nu are nici o valoare, dar te bucuri de ea pentru ca prinde tot "si iti aduce valoarea in casa". Si mai sunt ca patrunjelul in zama, frunza verde da aspect apetisant bucatelor pe masa (eu sunt inca verde), iar radacina da gust bun la orice zama, supa etc... Atunci va intrebati unde e valoarea, de ce m-am apucat sa scriu despre asta?
Lipsita de modestie va spun: eu in sinea mea sunt valoroasa pentru ca am stat de vorba cu oameni valorosi, sau mai bine zis ei au stat de vorba cu mine. Mi-am desfatat sufletul in conversatii cu Ion Mircea (poet din Sibiu), cu George Tarnea, m-am instruit cu Petre Panzaru care mi-a fost profesor. Am acumulat cerebral cite ceva din intilnirile cu familia Mihu Achim si Anuta de la Cluj. Vi se pare ca toate acestea nu inseamna nimic? Atunci sa va mai spun ca am stat la masa cu Dinu Sararu, am vorbit despre multe, aproape o zi intrega. Ii citisem cartile si eram intrigata de faptul ca scria despre unii ca mine (simtindu-ma inclusa si eu), ca nu cunoastem mai mult de 1000 de cuvinte. Am vrut sa demonstrez contrariul , nu stiu nici acum daca am reusit sau nu, dar sunt mindra si azi ca a stat de vorba cu mine o zi. Ii vad si acum ochii patrunzatori, sprincenele intrebatoare, ii aud intrebarile care ma obligau la raspunsuri speciale. Oare ce mai scrie D.Sararu? Eu am ramas in urma cu cititul, stiti de ce, ca am explicat asta in alta postare.
Oare stiu mai mult de 1000 de cuvinte? Nu am avut curiozitatea sa mi le numar, dar ma framinta intrebarea!
Nu cred ca nu stiti cine sunt oamenii la care am facut referire, dar totusi tin sa ma mai falesc ca au stat de vorba cu mine si va spun : George Tarnea (decedat)- poet; Ion Mircea- poet; Achim Mihu- filozof- prof.univ.; Petre Panzaru- filozof- prof.univ.; Dinu Sararu-scriitor.
Am sa ma repet, dar nu ma pot abtine, pentru ca sunt mindra cu acesti oameni care au scris citeva brate de carti, unele le am si eu, cu autograf si le pastrez cu sfintenie in biblioteca familiei.

miercuri, 6 mai 2009

Carte? Cine are parte?

Nu exista o CARTE care sa raspunda la intrebarea mea? Nu, nu avem o astfel de carte-cod, (carte-cod, pentru popor). De ce sa avem asa ceva, ca mai marii tarii nu omologheaza meseriile producatoare de bunuri materiale, alimentare etc., ci doar functii .

Stau si ma gindesc, oare ar trebui sa ne batem, sa furam, sa blamam, sa santajam pe cine putem, sa mituim si alte rele posibile, ca sa le dam de lucru la cei care vor ocupa functiile omologate dupa modelul german?

Gindesc asa pentru ca nimeni nu mai da importanta muncii productive. Acest fenomen mi se pare foarte grav. Oare nu ar fi bine sa omologam meseriile producatorilor de cereale, de alimente, de incaltaminte, de ciorapi, de camasi, de paltoane, caciuli si manusi cu una din functiile marisoare si mult mai bine platite ?

Daca nu, atunci as propune sa nu le mai produca nimeni, sa vedem cum ar fi ?

Ah, ce gindire simpla, de copil comunist am!!!

vineri, 1 mai 2009

Copaci fara padure



Ar fi vrut sa fie ea fata cu parul padure, tanara, sa fie liana care se infasoara pe copacul vietii ei.Poate ca a fost… In padurea vietii nu a fost usor de patruns, dar padurea s-a imbogatit si cu puietii ei. Uneori “arborii in genunchi cadeau“. Ea era fata cu parul padure, cu ramuri verzi si atragatoare. Vreme trece, vreme vine si ii vine si ei randul sa zica “Lasa-mi toamna pomii verzi!” In final o vad pe ea alaturi de copacul vietii ei, ascultand cantecul “Copaci fara padure” al Tatianei Stepa.
Pictura pe panza
Dimensiuni: 40/ 31 cm

Pret : 500 RON

Portret fiica- ironie la 20 de ani


Autoportret- tristete la 20 de ani