Pornind de la ideea că:" pentru a învăţa nu eşti niciodată prea tânăr, nici prea bătrân", am răsfoit fel de fel de bloguri, scrieri, gândurile altor oameni şi am rămas mirată într-o zi când am descoperit un "ceva" interesant, PA-ul.
Curioasă din fire mi-am luat inima în dinţi şi l-am întrebat pe ziaristul Călin Hera,(e doar o coincidenţă de nume, nu mi-e rudă), despre ce este vorba?
Am aflat, m-a atras ideea şi am început să scriu, numărându-mi semnele cu greu.
Eram la început de "mişcare pe calculator", apoi am descoperit maşinăria wordpress, care-mi numără gratis, cuvintele, semnele, spaţiile...:)
Eram şi sunt convinsă că nu mă pot compara cu marii scriitori ai lumii, nici cu scriitorii contemporani, pe care îi cunosc puţin, le-am citit cărţile şi îi respect.
Din acest motiv, am hotărât să scriu PA-uri, înfiinţând blogul "PA ŞI PA-uri".
Chiar dacă nu mă voi ridica la un nivel prea înalt, sau genul PA se va pierde, eu am considerat că în lumea acesta grăbită, apăsată de tot felul de crize, inclusiv de timp, o "cărticică de buzunar, cu PA-uri", ar fi de folos mai ales tinerilor care mai vor să citească.
Mai jos voi posta sursa de la care am pornit şi care după cum spuneam mi-a fost dată cu amabilitate de domnul Călin Hera:
"Postez câteva idei de Teorie a PA-ului, întrucât au fost destul de multi care au întrebat, în ultima vreme, ce e, dom’le, PA-ul si cu ce se mănâncă?
1. Acolo de unde vine PA-ul, ca gen literar (sic!), definiţia principală, scurtă, concisă, e „maximum 500 de semne”. Primul PA pe care l-am scris pe acest blog a fost măsurat de maşinăria wordpress. Au ieşit 82 de cuvinte. Dar nu asta e important. Pot fi şi 100 de cuvinte, dacă altfel nu se poate. Importantă e ideea unui text foarte scurt, arhiscurt, care să spună multe în puţine cuvinte. Care să sugereze. Să trezească o poftă. Să incite, să excite, să provoace imaginaţia cititorului, să-l facă să continue povestea, în mintea si-n inima lui.
2. Despre genul literar cu pricina: pahiliteratura. Există entuziaşti care văd deja un viitor şi care vorbesc deja despre un gen literar. Şi există realişti care spun că e cazul, măcar, să apară o carte-două, o cronică-două. E clar: ne trebuie pahicritică şi ne trebuie pahicritici. În orice caz, eu sper ca PA-ul, ca specie literară, să nu rămână ceva doar la nivel de blogereala (deşi n-ar fi de colo nici aşa!). Sper să publicăm, în curând, cărţi de PA-uri. Deci, îmi place să cred, se poate."
SURSA:
http://calinhera.wordpress.com/2009/11/10/de-doua-ori-cate-500-de-semne-despre-pa/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu