Persoane interesate

miercuri, 24 martie 2010

SINGURĂTATEA DE-A LUNGUL VIEŢII.



pictură în ulei, pe sticlă

"Logodnică de-a pururi...soţie niciodată"

"Şi-a construit un drum de fier spre inima lui de piatră,
de prea mult foc, de dragoste...s-a aprins linia ferată".



Singurătatea are mai multe forme de-a lungul vieţii, însă o conştientizăm altfel, sau deloc.
Copii fiind, fratele meu când rămânea singur acasă, ieşea la poartă şi plângea cât îl ţinea gura, strigând: „mama mea scumpă şi dragă...s-a dus în lume şi aici m-a lăsat”.
Acest fel de SINGURĂTATE-DOR DE MAMĂ, nu o numim aşa deşi, în ultima parte a vieţii, ea revine dar invers.
Mama nu ne-a părăsit nici o clipă.:)
Am crescut şi abia aşteptam să fiu singură, să scap de acasă, să îmi comand şi să-mi aranjez după bunul plac viaţa. Acest fenomen s-a petrecut, dar foarte repede am simţit SINGURĂTATEA INDEPENDENŢEI mele.
Am avut colege, mi-am făcut prieteni şi prietene...dar tot trăiam un fel de SINGURĂTATE-LIPSA JUMĂTĂŢII mele.
De anumiţi prieteni m-am despărţit, din diferite motive independente de voinţa mea: căsătoria lor, schimbarea locului de muncă, mutarea din oraş,etc. Şi în astfel de cazuri am simţit o SINGURĂTATE-PIERDERE, în unele situaţii cauza fiind decesul unor persoane dragi mie.
Pe parcursul anilor, avem impresia că ne-am găsit jumătatea, dar nu întotdeauna este aşa. Despărţirea de un om pe care îl iubeşti, lasă de asemenea un gol, care de data aceasta l-aş numi SINGURĂTATE-INTIMĂ. Pe tema aceasta cuibărită în suflet, am pictat un tablou numit:”logodnică de-a pururi, soţie niciodată”, pe care îl postez aici.
Nu este cazul meu, eu mi-am găsit jumătatea, am trecut de 35 de ani de căsnicie.
Pe parcursul acestor ani, am trecut prin multe faze în care am simţit, din lipsă de comunicare, SINGURĂTATEA-ÎN DOI, la fel de tristă, ca orice fel de singurătate.
Problemele vieţii ne-a readus la normal, prietenia şi puritatea sentimentului nu s-a pierdut.
N-aş vrea să spun că mi-e frică de SINGURĂTATEA-SINGURĂ, temă care stă ascunsă în subconştient. Ştiu însă de la unele persoane, care deşi au copii, după pierderea jumătăţii lor au rămas atât de singur... aceasta fiind cea mai dură SINGURĂTATEA-DUREROASĂ.
De regulă şi spre norocul unora această perioadă de viaţă nu este prea lungă.

2 comentarii:

Dr.Vasvari A. spunea...

Cata vreme am fost toti in viata, nu concepeam ideea de singuratate. Dar, la 16 ani ai mei, tata a incetat din viata, iar eu m-am imbolnavit de singuratate. Am mai multe lucruri decat mi-am dorit vreodata, si prin comparatie cu zilele copilariei saracacioase, par un adevarat om instarit. Dar ma mistuie un dor de trecut, de casa parinteasca si de cei care nu mai sunt, incat, ma ridic uneori, noaptea din pat si ies in curte sa vad stelele, cu speranta sa recunosc pe bolta pe vreunul dintre ai mei. Simt, atunci, un aer de intrainare fata de prezent, incat imi doresc sa dispar cat mai curand.

hera mariana spunea...

Doctorul meu!
De ce vorbeşti prostii?
Dacă te aud, sau văd, copiii tăi şi nepoţii ce ai scris aici?
Hai mai bine să ne concurăm...care vom trăi mai mult...să le luăm banii prin pensii, ăstor "bocituţi".:)