"COMUNICAT DE PRESĂ" de luat în seamă!

Prof. dr. Andrei MARGA, Rectorul Univ. Babes-Bolyai Cluj-Napoca

http://www.ziuadecj .ro/action/ article?ID= 42074
COMUNICAT DE PRESA

P R E C I Z A R I


In contextul în care este vizibil eşecul actualei politici de gestionare a crizei indigene din România – context în care continuă declinul activităţilor, în care ordonanţele guvernului au fost respinse ca neconstituţionale, în care nici un proiect de lege (pensii, salarizare, educaţie etc.) nu este gândit profesional, în care se încearcă o confuză “reformă a statului” şi o “revizuire a Constituţiei” ce dărâmă pluralismul de după 1989,

Când concetăţenii arată cu degetul spre universitatea din care provin decidenţii actuali, spre a lămuri opinia publică, sunt dator să precizez:

1. nici prim-ministrul, [Emil Boc] nici cei care îl însoţesc nu sunt jurişti ca pregătire de bază şi nu trebuie atribuiţi comunităţii juriştilor de la Universitatea “Babeş-Bolyai”. Ei sunt foşti studenţi la filozofie, medicină veterinară ( Kelemen Hunor, ministrul culturii !!! ) sau altceva. Din păcate, la Bucureşti, fiecare este prezentat ca altceva decât este la bază. Juriştii de la Facultatea de Drept a Universităţii “Babeş-Bolyai” sunt cu totul alţii şi dispun de pregătire juridică neîndoielnică, încât nu substituie profesionalismul cu activistica de circumstanţă;

2. nici unul dintre cei amintiţi nu este profesor universitar. Ei sunt în funcţii inferioare, pătrunşi într-o facultate de ştiinţe politice, pe care am creat-o în 1994, într-un moment în care nu existau politologi calificaţi în România, unii dintre cei menţionaţi susţinându-se – cum s-a dovedit ulterior – prin malformarea datelor profesionale;

3. nici unul nu are lucrări semnificative în domeniul pe care-l revendică a-l reprezenta. Listele de lucrări şi lucrările sunt publice şi oricine le poate examina.

Aceste precizări trebuiau făcute dintr-o datorie faţă de opinia publică, ce este indusă continuu în eroare, şi faţă de situaţia în care se crede fără temei că acest microgrup reprezintă Universitatea “Babeş-Bolyai”. Nu o reprezintă în nici un chip, iar când se va reconstitui cu obiectivitate - dincolo de verbiajul reacţiilor de azi, ce vrea să mascheze faptele - se va putea sesiza întregul adevăr.

Deocamdată rămân deschise câteva întrebări grave, pe care ni le pun tot mai mulţi concetăţeni:

a) cu ce drept şi în numele căror valori se aruncă o ţară întreagă în proiecte anapoda şi în frământări sterile?

b) cu ce drept persoane lipsite de merite blochează concursurile pe posturi didactice universitare şi hotărăsc cine să fie sau să nu fie mai departe profesor universitar?

c) cu ce drept - ca să-l parafrazăm pe Thomas Mann - partea mai puţin calificată a unei naţiuni ia decizii pe seama celor calificaţi şi a cetăţenilor maturi şi oneşti?

Andrei Marga,
Rectorul Universităţii “Babeş-Bolyai”

ELENA SCRIA DESPRE...

Într-o zi, o prietenă mult mai tânără, studentă la ziarisctică şi prietenă cu fiica mea, m-a rugat să-i dau un interviu.
Am râs, credeam că glumeşte...dar ea vorbea serios, se pregătea pentru un examen şi...am acceptat mai în glumă mai în serios, i-am spus că îi ofer o duminică deoarece atunci eram încă în câmpul muncii.
Tocmai aveam un tablou în lucru, astfel că a avut ocazia să mă vadă şi pictând, poza de sus este realizată tot de ELENA CÂRCOANĂ.
După câteva ore de discuţii la o cafea şi o ţigară, iată ce a ieşit:



Portret

"Pictorita Mariana Hera"




"S-a nascut intr-o familie de oameni simpli, la 16 septembrie 1950 in Calarasi, judetul Cluj. Crescuta in mediul modest al unei comune, cu posibilitati banesti reduse, a stiut sa depaseasca barierele financiare si implicit conditia de "fata de la tara" prin caracterul ei emancipat si curajos. Ambitia a impins-o sa exceleze in pictura inca din clasele primare, dezvoltandu-si talentul pentru frumos mostenit de la parinti, dar si spiritul liber si nonconformist.
.......
Timp de aproape 30 de ani abandoneaza pensula in favoarea intemeierii familiei si a obligatiilor de servici, desenand totusi ocazional portrete. Aflata intr-o permanenta cautare de eliberare a sinelui, Mariana Hera se reconecteaza la energia artei, reluand astfel o relatie intrerupta mult prea mult cu prima ei dragoste, pictura.
"Arta te elibereaza de niste refulari, dar si de sentimente frumoase care nu mai incap in cutiuta sufletului"
O gasesc pe doamna Hera in fata trepiedului, pictatand dupa voia sufletului, bucuria transmisa de flori. Picteaza in picioare intr-o camaruta de bloc, cu jaluzele ridicate sus invaluita in lumina dupa-amiezei. Povesteste despre viata ei cu mult patos, cu incruntarile si sfortarile unei luptatoare care a avut de invins multe prejudecati pentru ca acum, aproape de iesirea la pensie, sa isi aline sufletul in tusele de culoare de pe panza. Picturile ei pornesc de la frustrari, tristeti si bucurii, sentimente intense care au marcat-o.
Picturile sale definesc cel mai bine paradoxul caracterului sau: forta si sensibilitate in aceeasi masra si transcende de tablouri in ochiul privitorului. Fie ca sunt pe panza, carton panzat sau sticla, tablourile tariesc prin energia ei, iar ea traieste prin fiecare dintre ele. Inspiratie gaseste in orice vine in contact cu ea, florile, oamenii, starile acestora, chiar proverbele si zicatorile. Imi vorbeste despre tablourile de suflet ca si cand reprezentarile ar fi palpabile: "Cand sunt suparata trebuie sa gasesc o umbrela de bucurie care sa ma protejeze de furtuna de deasupra capului! Imi proptesc cerul cu un camp de flori ca sa nu-mi pice ceru-n cap, de aceea am si denumit tabloul asa", surade pictorita in timp ce imi arata un tablou cu panselute si cer innorat.
Daca ar fi sa gaseasca un element definitoriu in picturile ei, artista marturiseste ca tablourile au ca punct comun doar intensitatea subiectului: "De fiecare data ma bucur sau ma intristez de altceva, de aceea nu pictez mereu acelsi lucru".
Mariana Hera transforma arta de a picta in momente de relaxare si de eliberare sufleteasca si marturiseste ca nu scapa de impovararea unui sentiment pana nu il incastreaza pe panza de pe trepied. "Anumite stari sufletesti persista zeci de ani in fiinta umana, eu le redau prin arta, altii prin altceva."
.......
Traieste orice sentiment la intensitate maxima si o impresioneaza detalii fine ce sunt trecute cu vederea de cele mai multe ori. Firea ei sensibila, diferita de a celora din jurul ei, nonconformismul, originalitatea si curajul de a evidentia adevaruri prin simpla alaturare de culori, i-au dat o aura intriganta, atragand atat critici pozitive cat si negative. Pete in soare este unul din tablourile prin care evidentiaza falsa demnitate afisata de anumiti oameni, faptul ca nimeni nu este perfect cinstit, toata lumea avand pete in soare. Furtuna in liliac, trateaza frustrarea unei cautari fara izbanda, artista fiind in cautarea culorii desavarsite. Tablourile Pustiu si Familia redau prin motive marine -scoici solitare- si porumbei in ascensiune, imaginea artistei asupra familiei ei, evidentiand subtil unitatea dintre membrii acesteia.
Desi pare ca se harneste doar cu incarcatura sufletului ei, artista este foarte bine ancorata in realitate, fiind interesata si de problemele sociale. Una dintre aceste probleme care o intriga sunt drogurile. Aceasta tema a redat-o prin doua tablouri reprezentand campuri de maci Iluzia si Aluzia, punctatand faptul ca drogurile absorb viata in gauri negre fara iesire.
Dupa incursiunea in semnificatiile picturilor ei, doamna Hera isi reia locul in fata trepiedului.
Tablourile sale isi asteapta admiratorii in casa artistei, unde usa este deschisa cu cel mai mare drag iubitorilor de pictura si frumos."

PS:

Elena şi-a luat cu foarte bine examenul iar eu am păstrat acest "document" în cutiuţa sufletului de pe calculator.:)

EU MAI AM DE ÎNVĂŢAT...VOI NU?

Pornind de la ideea că:" pentru a învăţa nu eşti niciodată prea tânăr, nici prea bătrân", am răsfoit fel de fel de bloguri, scrieri, gândurile altor oameni şi am rămas mirată într-o zi când am descoperit un "ceva" interesant, PA-ul.
Curioasă din fire mi-am luat inima în dinţi şi l-am întrebat pe ziaristul Călin Hera,(e doar o coincidenţă de nume, nu mi-e rudă), despre ce este vorba?
Am aflat, m-a atras ideea şi am început să scriu, numărându-mi semnele cu greu.
Eram la început de "mişcare pe calculator", apoi am descoperit maşinăria wordpress, care-mi numără gratis, cuvintele, semnele, spaţiile...:)
Eram şi sunt convinsă că nu mă pot compara cu marii scriitori ai lumii, nici cu scriitorii contemporani, pe care îi cunosc puţin, le-am citit cărţile şi îi respect.
Din acest motiv, am hotărât să scriu PA-uri, înfiinţând blogul "PA ŞI PA-uri".
Chiar dacă nu mă voi ridica la un nivel prea înalt, sau genul PA se va pierde, eu am considerat că în lumea acesta grăbită, apăsată de tot felul de crize, inclusiv de timp, o "cărticică de buzunar, cu PA-uri", ar fi de folos mai ales tinerilor care mai vor să citească.


Mai jos voi posta sursa de la care am pornit şi care după cum spuneam mi-a fost dată cu amabilitate de domnul Călin Hera:




"Postez câteva idei de Teorie a PA-ului, întrucât au fost destul de multi care au întrebat, în ultima vreme, ce e, dom’le, PA-ul si cu ce se mănâncă?

1. Acolo de unde vine PA-ul, ca gen literar (sic!), definiţia principală, scurtă, concisă, e „maximum 500 de semne”. Primul PA pe care l-am scris pe acest blog a fost măsurat de maşinăria wordpress. Au ieşit 82 de cuvinte. Dar nu asta e important. Pot fi şi 100 de cuvinte, dacă altfel nu se poate. Importantă e ideea unui text foarte scurt, arhiscurt, care să spună multe în puţine cuvinte. Care să sugereze. Să trezească o poftă. Să incite, să excite, să provoace imaginaţia cititorului, să-l facă să continue povestea, în mintea si-n inima lui.

2. Despre genul literar cu pricina: pahiliteratura. Există entuziaşti care văd deja un viitor şi care vorbesc deja despre un gen literar. Şi există realişti care spun că e cazul, măcar, să apară o carte-două, o cronică-două. E clar: ne trebuie pahicritică şi ne trebuie pahicritici. În orice caz, eu sper ca PA-ul, ca specie literară, să nu rămână ceva doar la nivel de blogereala (deşi n-ar fi de colo nici aşa!). Sper să publicăm, în curând, cărţi de PA-uri. Deci, îmi place să cred, se poate."

SURSA:
http://calinhera.wordpress.com/2009/11/10/de-doua-ori-cate-500-de-semne-despre-pa/

ANIVERSARE ŞI LA REVEDERE!

MOTO:

„Când se cern valorile, putregaiul iese la suprafaţă!”

Azi se împlineşte un an de cănd am fost invitată să postez, ca autor pe 100 RO!
Am cunoscut, virtual desigur, oameni valoroşi, cu idei originale , am găsit multe articole de bun gust şi de interes general din care am avut de învăţat.
Am mai spus că: „pentru a învăţa, nu eşti niciodată prea tânăr şi nici prea bătrân!”
Ar trebui să mulţumesc multora din cei care au scris pe 100RO, deoarece mi-au sărit în ajutor atunci când l-am cerut, dar mă rezum doar la primele două persoane şi îi mulţumesc lui FERI şi lui ALEXANDRU.
Cu rugămintea să mai postaţi din când în când REGULAMENTUL,
să pretindeţi respectarea acestuia şi să cerneţi puţin valorile,
„NON MULTA, SED MULTUM!”

DIN ARDEAL VĂ PUP VIRTUAL!
LA ANUL ŞI LA MULŢI ANI!

PLUSVALOARE DINTR-UN FIR DE AŢĂ

Chiar aşa, plusvaloare dintr-un fir de aţă ceva mai lung.:)
Dacă eşti propriul tău patron şi stăpân pe ceea ce faci, cu puţină imaginaţie poţi crea PLUS VALOARE adevărată.
Creativitatea pe lângă satisfacţia lucrului finalizat şi bine realizat, îţi poate da o bucurie nemărginită la vederea obiectului produs, atunci când o altă persoană beneficiază de el.
Vă puteţi imagina strălucirea din ochii unui om, atunci când dintr-o dată vede un obiect pe care şi l-a dorit, dar nu l-a găsit prin magazinele doldora de marfuri?
În special fetele şi femeile îşi doresc diferite obiecte vestimentare speciale, unice, potrivite cu persoana lor, le visează iar în momentul când le găsesc fac tot posibilul pentru a le avea.
Da, asta mi s-a întâmplat mie, de multe ori pe parcursul anilor. Am văzut scânteia din ochii semenilor mei şi am beneficiat productiv de ea, primind de fiecare dată un imbold pentru a continua.
Accesoriile sunt o componentă importantă în garderoba fiecărei femei.
Mai sus am postat fotografiile genţilor(poşetă, traistă, săculeţ sau oricum le-ar zice)care nu mai sunt în stoc.
După cum aţi observat, fiecare piesă este UNICAT!
Desigur s-ar pune întrebarea: unde este plusvaloarea?
Răspunsul este foarte simplu: în buzunar la creatoare!

IUBIŢI-VĂ NUMELE!

MOTO:

„Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,
Decât un nume adunat pe o carte, ...”
TESTAMENT
de
TUROR ARGHEZI


De când ne ivim pe lume, primim în dar un nume şi un prenume.
Între actul iniţial unde a fost pentru prima dată înscris, numele ne urmează, nefiind umbra noastră ci reprezentând fiinţa, până la înscrierea lui pe o piatră funerară.
Majoritatea oamenilor îşi iubesc numele atribuit de părinţii lor, îl poartă cu mândrie din grădiniţă, prin şcoli şi facultăţi, pe la studii înalte, făcându-şi un RENUME pentru el şi neamul său. Cunoaştem foarte bine românii plecaţi în lume şi care prin renumele lor au ridicat neamul românesc la rang înalt.
Unele fete îşi iubesc numele de familie atât de mult încât la căsătorie nu renunţă la acesta ci îl adaugă lângă cel al jumătăţii sale.
Mai demult fetele şi femeile brodau iniţialele numelui şi prenumelui pe batiste şi pe alte obiecte , dovadă că îşi iubeau numele. Ce să mai vorbim de familiile regale şi emblemele lor.
Există însă persoane care nu acceptă numele familie, schimbându-l oficial.
În ultimul timp părinţii pun mai multe prenume copiilor, astfel aceştia pot să-l aleagă de mici pe cel mai atractiv.
Cunosc un caz în care un elev de clasă primară, auzind zi de zi cum învăţătoarea îl atenţiona pe Dănuţ să stea cuminte, el fiind un copil liniştit, s-a dus la părinţi şi le-a spus: „nu mai vreau să mă cheme Dorin, vreau să mă cheme Dănuţ!”
De regulă când un copil ajuns matură, pleacă din casa părintească având în minte ultimul sfat primit „ ai grijă să nu ne faci numele de ruşine!”
Fiecare om cumpătat are grijă lângă ce alte nume îl aşează pe al său. Chiar dacă este pe o listă cu revendicări sau proteste, pe un tablou sau pe o carte sau mai nou pe un blog, numele îi reprezintă ideile şi modul de viaţă în mare măsură.
Chiar şi cei care-şi gravează numele pe o piatră sau îl scrijelesc pe un copac...spun ceva despre ei...
Numele şi prenumele ar trebui să i se potrivească purtătorului şi mă gândesc oare să fie predestinat?
Dacă cineva citind viaţa lui Ciprian Porumbescu, ascultând muzica sa, văzând filmul vieţii şi iubirii lui... îşi botează copilul Ciprian, poate afecta destinul şi viaţa copilului? Mai ales când acesta îşi iubeşte numele?
Nu degeaba orice rugăciune începe şi se termină cu:"ÎN NUMELE TATĂLUI"...
Credeţi că nu are nici o legătură cu ce am scris eu mai sus?
Eu cred că toate sunt bine legate între ele.
IUBIŢI-VĂ NUMELE!

PARIEZ CĂ NU GHICIŢI!

CÂTE PULOVERE SUNT ÎN IMAGINILE DE MAI JOS?





























Tot ce vedeţi sunt creaţii ale fiicei mele,
realizate cu pasiune de ea şi de mine...şi mai sunt!


DACĂ VEŢI SPUNE NUMĂRUL REAL DE PULOVERE,
eu pierd pariul şi o să vă fac cadou câte un pulover
care nu se găseşte în imaginile de mai sus...:)
DOAR VIRTUAL DESIGUR !:))