Dacă nu aş scrie ce gândesc, nu ar avea nici un rost să postez.
Uneoei îmi vine să strig: OAMENI BUNI, ROMÂNILOR, nu mai primiţi hârtii în loc de bani, pe munca voastră!
NU VEDEŢI că ăştia pun impozit şi pe hârtii, fie ele chiar neplastificate...
VOI CARE IEŞIŢI ÎN STRADĂ, nu vă mai plângeţi de milioanele puţine care le primiţi drept salarii, ziceţi clar câţi euro valorează...
Curentul, gazul şi multe altele ni le facturează după cum creşte euro, niciodată după cum scade!
Şi uite aşa ne fac tot mai calici...tot mai săraci.
Întâi ne-au îmbrobodit cu „bonuri de masă” că vezi doamne nu se impozitează, şi nu au mai crescut salariile.
Apoi ne-au dat „bonuri cadou de vacanţă”, noi le-am acceptat, tot că nu se impozitau...Nu ne-am gândit atunci la pensii, că vor sta pe loc...
Acum BOC, HOP că toate trebuiesc taxate, dar la punctul de pensie nu se vor adăuga aceste hirtii!
Se pare că vor să impoziteze şi biletele de călătorii, ale pensionarilor şi cine-or mai fi având...
O să renunţăm la ele, că unde dracu’ să mai mergem şi noi?
Staţiunile de tratamente, sunt dărăpănături sau vile personale!
Biletele de tratament sunt aşa de puţine de trebuie să-ţi rişti întâi viaţa, ca să le obţii şi atunci renunţi...
Toate astea le vom plăti noi, pensionarii cu un nou impozit pe biletele de călătorie care ni le-au trimis deja acasă?
Ce suntem nebuni la cap? Le returnăm şi noi prin poştă!
DA,DA scriu ce gândesc, mă răfuiesc în felul meu cu sistemul!
Vouă nu vă pasă?
3 comentarii:
Dragă Mariana,
Iată ce bine le zicea George Ţărnea şi în acest sens:
"Poporul meu contemplativ
A fost belit în mod festiv.
Să ştie chiar de la-nceput
Pe mâna cui a încăput
Şi să n-aştepte ani mai buni
De la marmita cu minuni.
Că el, oricum, din post în post,
E învăţat s-o ducă prost
Şi hărăzit sa fie trist...
M-apucă plânsul, deci exist!"
(Din volumul "Poeme supărate rău",1996 )
Şi tot de la G. Ţărnea, din acelaşi volum:
"Sunt un român nehotărât,
Ţin bunăstării de urât,
Eternităţii de prepuţ
Şi dau mereu din lac în puţ,
Apatic ca un bolovan,
Mă pune soarta paravan
La fel de fel de-ncurcături
Din partea unor secături,
Care declară c-ar avea
În grijă,sărăcia mea,
Spetindu-se în mod frecvent
S-o guverneze mai atent,
Şi mai decent,şi mai frumos,
Pân-o ajunge şi mai jos,
Cu lumea-n cap şi vremea-n piez...
Mă-mpinge dracu să visez
Comori ascunse-n bălegar,
Hrănindu-mă ca un măgar,
Cu mierte fierte şi răbdări,
Supus continuei prădări
Care îmbracă forme noi,
Până la taxe pe gunoi,
Şi pe tuşit,şi pe băşit,
Încât mă-ntreb,ce-o fi greşit
În eul meu interior,
De prea sunt prostul tuturor…
Făcut,anume,să dea-n gropi,
Momit cu steaguri şi cu popi
Şi cu citate din strămoşi –
Deştepţi,puternici şi frumoşi,
Întregi la minte şi la trup –
De-mi vine ,Doamne,să mă rup,
În câte părţi e necesar,
Numai s-ajung să mai şi sar
Peste ingratele corvezi
De lup la Capra cu Trei Iezi
Sau de guvide patriot,
Flămând şi cu cârligu-n bot…
Sunt un român meditativ
Predestinat,fără motiv,
Belirii sacre, dacă cer
Să fiu stimat măcar în cer
Şi protejat cu nişte sfinţi,
Când simt că-mi ies de tot din minţi.
Pe mine toţi mă pun la jug,
Să-şi care partea lor de crug,
Din ce era,cândva,al meu,
Cum, Doamne,să nu-mi cadă greu
Şi să nu-njur,ca un birjar ?
Prea mulţi aleşi mă pun pe jar
Şi mă obligă să-mi asum
Anonimatul de consum…
Prea multe glume mi se fac
Şi eu,ca blegul,rabd şi tac,
Şi mă trezesc exfoliat
De câte-un sincer Goliat,
Venit să fure de pe-aici
Pământ,şi apă,şi gagici,
Şi miere,şi căcat,şi unt…
Comportamentul său e crunt
Dar cui,anume,să mă plâng,
Eu,cel netot şi cel nătâng,
Că tot în mine dau cu pari
Judecătorii planetari
Şi mă obligă să-mi reprim
Accesele de june prim.
Sunt un român intransigent,
Ajuns la gradul de sergent
Şi la poziţia de mut,
După acelaşi azimut
Notat,pe hărţile mai noi,
C-un semn cazon pentru gunoi,
La care,încă,fac apel
Toţi purtătorii de drapel,
Când schimbă cisma pe condei
Şi-ajung în criză de idei.
Nu-mi place să invoc nimic
Din ce-i prea mare sau prea mic,
Din ce-i prea lung sau e prea lat.
Sunt un român imaculat,
Adică numai bun de pus
Sperietoare la Apus
Şi grănicer la Răsărit
De toată vara dogorit,
De toată iarna dat prin frig
Să nu-mi mai ardă să tot strig,
Să-mi vină zeii-n ajutor,
Când mi se strică vreun motor
De la maşina de ghicit…
Sunt un român preafericit,
Prea emotiv,şi prea egal,
Adept al Imnului Regal
Şi al tocanei la borcan,
Cu gust profund republican,
De-aceea,poate,nici nu pot
Decât să-mi dau cu pumnii-n bot,
Când mi se face să vorbesc,
Despre cum sunt şi ce gândesc."
("Egloga eroului necunoscut")
Mulţumesc Alessia,
nu cred că am citit aceste versuri, probabil au fost scrise după revoluţie, iar dacă înainte, atunci nu au fost publicate.:(
Mulţumesc mult, acum înţeleg mai mult viaţa lui George Ţărnea şi durerile lui!
Trimiteți un comentariu