Persoane interesate
miercuri, 9 februarie 2011
LUMINA CARE CÂNTĂ !
Teramin, singurul instrument muzical care scoate sunete plăcute fără să fie atins. Este alimentat electric, iar sunetul se obţine din diferenţa de frecvenţă de la două oscilatoare, unul cu frecvenţă fixa şi celălalt cu frecvenţă variabilă. Instrumentul are două antene în raza cărora se plimbă mâinile interpretului obţinându-se astfel înălţimea sunetului şi volumul.
Compozitorul ceh Bohuslav Martinu a scris în 1944 "Fantezia pentru teramin, oboi, pian şi instrumente cu coarde".
Graţie sunetului său "cosmic", teraminul a fost folosit în anii ' 50 şi ' 60 ai secolului trecut pentru a crea efecte de sunet în filmele S.F.
"Cei de la Led Zeppelin şi apoi artiştii de la Portishead l-au utilizat primii. Sunetul lui este asemănător celui emis de fierăstrău.
"Este cel mai greu instrument la care se poate cânta, greu în sensul că se învaţă greu. Dar atunci când reuşeşti să interpretezi melodii adevărate, te simţi extraordinar, e fabulos, senzaţia e de plutire şi zbor printre sunete. Spaţiul dispare, corpul devine lumină. Parcă atingi lumina şi ea cântă, mai spune artistul." Din nefericire nu oricine poate să devină teraminist.
Există un minim de condiţii fără de care nu merită să încerce. Sunt necesare: o ureche muzicală aproape perfectă şi un control foarte precis al mişcărilor mâinilor.Mai mult decât atât, e nevoie de foarte mult exerciţiu.
Această minunăţie despre care eu nu ştiam nimic, am primit-o de la Cristiana A.
Poate nici voi, vizitatorii mei!
Mulţumesc Cris!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
4 comentarii:
Nici eu n-am auzit inca sunetele acestui interesant instrument,iar romantele romanesti chiar suna bine,parca e facut sunetul sa spuna:
O lume-ntreaga-ntelegea
Tu nu m-ai inteles!.
Da Angi,
mi-a plăcut şi mie.
Mă gândeam cum ar suna acest instrument dirijat de o mânuţă mică de femeie?:)
Foarte frumos, mersi de postare!
Şi eu mulţumesc pentru vizită Betina!:)
Trimiteți un comentariu