Unele amintiri si povestiri, nu se sterg din memorie, chiar daca au stat acolo ani si ani.
Ceea ce am sa scriu este o mica intimplare, spusa de mama mea care a plecat demult dintre noi.
Nici eu nu stiu ce mi-a deschis cutia cu amintiri : faptul ca in 24 dec. ar fi fost ziua de nastere a mamei mele sau faptul ca o prietena virtuala mi-a scris, cu bune intentii, ca "tin la mine".
Da, tin la mine si ma respect intr-o oarecare masura, dar in acelasi timp tin foarte mult si la altii si ii respect. Uneori si pe cei care nu sunt sigura ca merita...
Povestea care vreau sa o spun este adevarata:
"Odata mama mea a mers in vizita la o familie din sat, mai saraca decit noi, care avea 9 copii. Al 10-lea nu traise decit 2 -3 saptamini. Mama avea ceva interes, nu-mi amintesc ce, dar stiu ca era in preajma Craciunului si toata lumea taiase porcul, chiar si cei saraci. Cum mama a mers prea de dimineata, i-a gasit pe cei 11 membrii ai familie respective la "micul dejun".
Pentru ca nu aveau decit o camera, totul era la vedere. La o masa mica, stateau cei doi parinti si mincau dintr-o cratita mare ceva tocana cu carne. Roata, pe paturi si patuturi, stateau cei 9 copii si se uitau.
La un moment dat, unul dintre cei mai mici, ca erau unul dupa altul, care de care mai maruntei, a prins curaj si s- a dus la masa - da si mie- a zis. Atunci, unul din parinti a rupt o coaja de piine, a 'muiat-o in tocana si i-a dat-o in minuta, FARA CARNE. Dupa reusita celui mic, rind pe rind, toti ceilalti 8 s-au dus la masa dupa cite o coaja de piine. Piinea se terminase... si micul dejun...
Mama mea statea uimita, in usa. Ii dadusera lacrimile... fara sa scoata o vorba. Uitase de ce a mers acolo.
Atunci stapina casei, vazindu-i lacrima, i-a zis: Ce sa fac Marioara, ca-s multi si daca nu mincam noi bine, sa putem lucra, nu-i putem creste pe ei! "
La intoarcere mama ne-a povestit totul plingind.
Acum stiti de ce vreau sa traiesc 100 de ani si de ce tin la mine: ca sa ii pot ajuta pe cei 2 copii ai mei "sa creasca" si sa traiasca ceva mai bine.
4 comentarii:
Doamne, ce vremuri! Nici nu stiu daca pot sa-i judec pe acei parinti... dar mi-au dat lacrimile, de durere!
Da, a spus bine Alina... Mariana, nu e nici un rau in a te respecta pe tine insati. Dar totul are o limita...
Nu pot sa te laud pentru ceea ce mi se pare normal sa faca orice parinte. Le urez sanatate copiilor tai, pentru ca stiu ca apreciezi mai mult decat ti-as ura tie.
Dar... nu ma rabda inima! Multa sanatate si tie! :)
Draga Alina si Sorin,
va multumesc de vizita si comentarii.:)
SARBATORI FERICITE !
emotionant...
multumesc ca m-ai vizitat. Craciun fericit!
Trimiteți un comentariu