Persoane interesate

sâmbătă, 10 august 2013

TIMPUL, VISUL ŞI DORINŢA



 MOTO:
"Tempus optimus doctores, omnia dolores lenit"


Cădem fiecare  pe rând în capcanele timpului, atât de scurt în realitate dacă ne permitem să comparăm timpul unei vieţi umane cu timpul universal. Uneori mi se pare că de fapt  timpul nici nu există,  ci doar noi oamenii    l-am inventat şi  îl măsurăm, iar "lui nu-i pasă".



                                         CAPCANELE TIMPULUI
                                         pictură în ulei, pe pânză

O clepsidră nemiloasă inventată tot de om,  măsoară timpul nostru, nici nu observăm cum trece!




                                                         CLEPSIDRA
                                                       pictură în ulei , pe pânză,
                                                       tehnica mixtă (pensulă, şpaclu)



Timpul copilăriei, pline de năzbâtii, pare a fi cel mai scurt, după ce îl depăşim. Cel al tinereţii este atât de bogat prin fapte şi împliniri, cuprinzând timpul iubirii măsurat prin foc şi farmec, urmărindu-ne toată viaţa.

                                                    ETERNITATE
                                                    pictură în ulei, pe pânză


Să ne aducem aminte de timpul când scriam scrisori parfumate si semnate cu o inimioară sau cu urmele buzelor colorate...uneori cu lacrimi de despărţire....


"VERBA VOLANT, SCRIPTA MANENT"
pictură în ulei, pe pânză


Fiecare om are un vis al său. Unii îl împlinesc uşor şi repede, alţii rămân cu el în faza "de vis" urmându-şi destinul pe diferite drumuri. Dorinţa în schimb rămâne absconsă în fiinţă, poate agonizează, dar nu moare. Când nimeni nu se mai aşteaptă, nici cel în cauză, visul- dorinţă se împlineşte!

MÂINILE MELE
pictură în ulei, pe pânză



  Într-un târziu vine vremea în care ne amintim că trebuie să trăim fiecare clipă. "Carpe diem" !
" Viaţa asta-i bun pierdut, 
Când n-o trăieşti cum ai fi vrut !"
(Decebal către popor, de G. Coşbuc)

Vine un timp când omul cu fiinţa încărcată de fapte, fenomene, ştiinţă de carte, etc.  mai mult decât necesar sieşi, începe să-şi scrie amintirile, biografia, jurnale de călătorii, poezii sau romane, să scoată reviste sau pur şi simplu să picteze.
Eu am ales să "pictez gânduri", gândurile mele şi ale altor oameni.
 

Visul- dorinţă pot spune că mi l-a împlinit timpul, acest timp al celei de-a doua tinereţi.
Am avut oportunitatea prin ASOCIAŢIA ARTTRAD SEBEŞ, de a participa la cursul de pictură al PROIECTULUI ARTĂ ŞI TRADIŢII PENTRU SEBEŞ, administrat cu mult suflet de pictorul Dori Susan.
Timpul mă ajută să îmi cultiv talentul nativ şi îmi caut stilul nedefinit încă.


Iată câteva lucrări care au fost expuse cu ocazia vernisajului primei mele expoziţii de pictură, din data de 22.01.2013, care a avut loc la HOTEL CLASIC unde m-am bucurat de o participare nesperat de mare, cantitativ şi calitativ.







Atunci când spunem că avem timp... să ne gândim că de fapt nu avem suficient timp!


Mulţumesc celor care m-au sprijinit şi celor care m-au onorat cu prezenţa în cea mai dorită şi visată activitate a vieţii mele!



2 comentarii:

Vasile Dumitru spunea...

La multi ani!

Vasile Dumitru spunea...

Crăciun fericit și la mulți ani!