Persoane interesate

joi, 30 iunie 2011

PENTRU VARĂ













Când faci ceva cu pasiune, efectul va fi vizibil, va fi apreciat şi corect evaluat.
Lucrul de mână, poate fi ridicat la "rang de artă" a spus fiica mea şi s-a apucat, cu câţiva ani în urmă, să demonstreze ce a spus.
Eu am susţinut-o şi încurajat-o, iar acum rezultatele încep să dea roade.
Iată "un efect", un pulover reversibil, de vară, care se poate purta şi aranja în peste zece variante. Am să postez câteva, restul se poate vedea pe : www.mariahera.ro.
PS:
pozele au fost făcute tot de Maria, fotograf amator.:)

miercuri, 29 iunie 2011

SCISOAREA DOMNULUI S. ILIESIU CATRE PRESEDINTE.

DOMNULUI TRAIAN BĂSESCU – PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

Demisia!



Excelenţă, excelaţi în minciună, nedreptate, neruşine, incultură, derizoriu, prefăcătorie, mahalagism, vulgaritate, ipocrizie, fariseism, prefăcătorie, duplicitate, viclenie.



Ca să nu se creadă că ceea ce vă scriu ar fi „sarcină de partid”, tocmai mi-am dat demisia din PNŢCD şi din funcţia de vicepreşedinte.



Singura modalitate de a iubi astăzi România este de a spune adevărul despre dvs : aţi preschimbat Dreptatea şi Adevărul în Nedreptate şi Minciună, aţi batjocorit demnitatea, aţi strangulat speranţa, aţi violat România.



Unica urmare ar fi demisia de onoare! Dar nu cred că mai aveţi onoare.



Paharul s-a umplut odată cu detestabilele afirmaţii ale dvs despre M.S. Regele Mihai, despre mareşalul Antonescu şi despre eliberarea Basarabiei de armata română, în 1941, eliberare pe care o numiţi „invadare” batjocorind astfel unitatea şi integritatea naţională pe care aţi jurat solemn să le apăraţi.

Incultura dvs este năucitoare, şi, în consecinţă, incompatibilă cu funcţia pe care o deţineţi prin fraudă morală.



Vă mândriţi că v-aţi da viaţa pentru România, vă lăudaţi că asemenea mareşalului Antonescu, aţi fi avut curajul să atacaţi înfricoşătoarea Uniune Sovietică, dar totuşi vă e frică să condamnaţi pactul Stalin-Hitler (Molotov-Ribbentrop) şi consecinţele sale, ca ilegitime şi criminale - aşa cum v-am cerut insistent.



Vă lăudaţi că sunteţi patriot, îngenunchiaţi cu prefăcută evalvie în faţa tricolorului, dar refuzaţi să solicitaţi - aşa cum v-am cerut - Ungariei şi reprezentanţilor minorităţii maghiare, să dezavueze şi să regrete zecile de masacre antiromâneşti şi antievreieşti comise în Transilvania, în 1941-1944, de regimul horthyst cu implicarea unei părţi a populaţiei maghiare locale, şi, de asemenea, să recunoască legitimitatea tratatelor de pace semnate de Ungaria la Trianon în 1920 şi la Paris în 1947, contestate de organizaţii guvernamentale şi nonguvernamentale din România sau din Ungaria, de lideri precum Laszlo Tokes, preşedintele Consiliului National Maghiar din Transilvania, vicepreşedintele Parlamentului European.



Nu aţi făcut nimic bun, cu excepţia condamnării comunismului. Dar nu aţi fi făcut-o dacă timp de un an nu v-aş fi încolţit cu apeluri argumentate şi documentate, astfel încât să nu aveţi încotro şi să răspundeţi favorabil. În 2005 aţi spus că nu puteţi condamna comunismul întrucât „nu există dovezi şi raport de condamnare”. Ca urmare, v-am prezentat dovezi : am redactat de unul singur - pe baza datelor incontestabile preluate de la cel mai respectat Memorialul din Europa, respectiv cel de la Sighet - un raport neoficial publicat integral în presa centrală în octombrie 2005, cele 21 de capete de acuzare formulate de mine regăsindu-se ulterior în raportul oficial.

Din păcate, nici până azi nu aţi binevoit să citiţi raportul pe care vi l-aţi asumat în 2006. Aţi condamnat neavând habar ce condamnaţi. Ca dovadă, iată un fragment din discursul rostit de dvs, în 18 Decembrie 2006, fără să vă daţi seama de fapt ce citiţi: „Principalele acţiuni criminale menţionate în Raport şi pe care ţin să le amintesc aici, ca argument pentru această prea-mult amânată condamnare sunt următoarele: (...) Distrugerea partidelor politice şi a continuităţii constituţionale a statului român, prin abdicarea forţată a Regelui Mihai. (...)”



Aţi proiectat în derizoriu condamnarea comunismului şi aţi emasculat-o, prin refuzul dvs de a solicita parlamentului şi guvernului - aşa cum v-am cerut - să adopte măsurile şi legile decomunizării propuse în raportul asumat şi evocate în discursul dvs.



Aţi demostrat că nu doriţi Dreptate şi Adevăr prin justiţie faţă de crimele comunismului, genocidul din decembrie 1989 şi fratricidul din iunie 1990. În septembrie 2009 ne-aţi implicat la Cotroceni într-un show electoral. Aţi certat-o pe doamna procuror general Kovesi pentru că încă nu se aflase adevărul. Ca pedeapsă, după o lună, aţi re-numit-o pentru încă un mandat. În prezent, dosarele sunt îngropate şi mai adânc.



V-aţi angajat că veţi cere preşedintei Camerei deputaţilor să supună din nou la vot Legea lustraţiei astfel încât să nu mai fie declarată neconstituţională, dar nu aţi făcut-o.



Aţi promis asanarea morală a societăţii româneşti, dar aţi refuzat să cereţi SRI şi SIE să predea către CNSAS cele 97.000 de dosare considerate abuziv „de siguranţă naţională”.



Aţi decredibilizat în mod ridicol reforma, modernizarea şi reorganizarea României.



V-aţi umilit primul-ministru şi alţi colaboratori făcând din ei marionete perfecte ale unui păpuşar capricios.



Pretindeţi că luptaţi împotriva corupţiei şi hoţiei, dar nu solicitaţi procurorilor să trimită în judecată vinovaţii pentru neantizarea flotei române, ca şi cum - fiind chiar comandant de navă - nu v-ar păsa deloc de această flotă, ca şi cum nu aţi şti nimic despre fraudă cu toate că atunci eraţi ministrul transporturilor.



Aţi decăzut atât de mult încât aproape oricine ar putea fi un preşedinte mai puţin dezastruos.



Orice intelectual adevărat se descalifică dacă nu îşi exprimă dezgustul faţă de acţiunile şi afirmaţiile scandaloase ale dvs.



Probabil că replica la această scrisoare va fi să le ordonaţi procurorilor „independenţi” să mă „rezolve” iar celor de la serviciile secrete să mă „anihileze”, pentru a nu genera „instabilitate politică”.



Toţi intelectualii adevăraţi gâdesc ca mine. Îi rog pe aceştia, pe semnatarii apelului meu pentru condamnarea comunismului (printre care, în ordine alfabetică: Radu F. Alexandru, Liviu Antonesei, Teodor Baconsky, Petre Mihai Băcanu, Ana Blandiana, Emil Brumaru, Ion Caramitru, Nicolae Caranfil, Mircea Cărtărescu, Magda Cârneci, Manuela Cernat, Doina Cornea, Î.P.S. Nicolae Corneanu, Mircea Diaconu, Sorin Dumitrescu, Smaranda Enache, Radu Filipescu, Stere Gulea, Cristian Hadji-Culea, Bogdan Iuliu Hossu, Lucia Hossu Longin, Doina Jela, Marco M. Katz, Thomas Kleininger, Gabriel Liiceanu, Norman Manea, Nicolae Manolescu, Liviu Mihaiu, Mircea Mihăieş, Dan C. Mihăilescu, Ioan T. Morar, Maia Morgenstern, Carmen Muşat, Gheorghe Muşat, Bujor Nedelcovici, Virgil Nemoianu, Cornel Nistorescu, Andrei Oişteanu, Stejărel Olaru, Marius Oprea, Ion Mihai Pacepa, Horia-Roman Patapievici, Dan Perjovschi, Marta Petreu, Lucian Pintilie, Cristian Pîrvulescu, Andrei Pleşu, Nicolae Prelipceanu, Cristi Puiu, Dan Puric, Vasile Puşcaş, Tania Radu, Nestor Rateş, Mircea Răceanu, Constantin Răuţă, Victor Rebengiuc, Romulus Rusan, Oana Serafim, Monica Spiridon, Valeriu Stoica, Liviu Ioan Stoiciu, Şerban Sturdza, Dorel Şandor, Eugen Şerbănescu, Ovidiu Şimonca, Mihai Şora, Dorin Ştefan, Alex Ştefănescu, Stelian Tănase, Alin Teodorescu, Vladimir Tismăneanu, Adrian Titieni, Gábor Tompa, Florin Tudose, Cristian Ţopescu, Tudorel Urian, Varujan Vosganian, Alexandru Zub), să vă solicite demisia de onoare.



Dixi et salvavi animam meam.



27 iunie 2011



Cu încrederea că am spus ceea ce trebuia spus,

Sorin Ilieşiu - autorul apelurilor pentru condamnarea naţională şi internaţională a comunismului

http://www.gds.ong.ro/apel.htm
http://www.revista22.ro/apel-pentru-condamnarea-internationala-a-criminalitatii-si-nelegitimit-3326.html
PS:
nu am schimbat nici un cuvânt, e foarte bună aşa cum a scris-o Sorin Ilieşiu.

luni, 27 iunie 2011

LA MULŢI ANI CIPRIAN!!!

DEDICAŢIE CU DRAGOSTE, DIN DRAGOSTE DE MAMĂ !






Calistrat Hogaş scrie negru pe alb: "aurul străluceşte până şi în noroiul drumului", ţin minte asta din "ÎN MUNŢII NEAMŢULUI", carte citită cu mult timp în urmă!
Mi-am adaptat această idee şi mi-am zis că: "aurul dacă este aur, omul îl ridică din mocirla drumului, îl lustruieşte, îl aşează pe un piedestal şi îl pune în vitrină"!
Îţi dedic această frază cu valoare de moto ţie dragul meu Ciprian!
LA MULŢI ANI! MULTĂ SĂNĂTATE ŞI MULTE ŞANSE ÎN VIITOR, ORIUNDE TE-AI AFLA!

duminică, 26 iunie 2011

PRIVIND ....


Privind in urma, parca recitesc o carte buna. Carnetelul sta marturie a celor traite.





Ion Minulescu - Romanta tineretii

Necunoscuta care se vindea
N-a vrut sa-mi spuna-n prima zi cine era,
Dar fiindca ea aflase cine sunt -
Poetul poreclit "Fluiera-vant" -
Si fiindca ma ruga staruitor
Sa-i fiu si eu, din cand in cand, cumparator,
Sinceritatea ei m-a-nduiosat
Si-n cadrul pretului fixat -
Un pret absurd,
Ridicul
Si meschin,
Cu care-as fi baut un kilogram de vin -
M-am imbatat de gura ei
Si-am adormit
Pe laurii idilelor lui Teocrit...

Dar vai!...
Necunoscuta se vindea
Nu numai mie, dar si altora!...
Si-azi un ciocoi,
Iar maine un calic
O cumparau la fel - mai pe nimic -
Caci ea - flamanda vesnic - se grabea
Sa-si vanda gura dulce ca la tarapana!...

Eu singur doar nu m-am sfiit sa-i spun
Ca-s gata sa-i ofer un pret mai bun -
Dar cum ii luase mintea Dumnezeu,
Necunoscuta s-a spalat pe maini cu pretul meu...
Si-atunci -
De teama sa n-o bat,
Sau s-o ucid
Si s-o ascund sub pat -
Desi-o iubeam, am renuntat la ea


Si n-am mai vrut sa stiu cine era!...

Dar intr-o zi cu ploaie si cu vant,
Necunoscuta care se vindea,
S-a dat la fund
Si-a disparut...
Si nimeni n-a mai intrebat de ea
De cand intrase, parca, in pamant,
Cu numele-i mereu necunoscut...

Si totusi, Eu
Am intalnit-o iar,
Dar nu ca altadata, pe trotuar,
La cafenea,
Sau in tramvai...
Am regasit-o-n ziua de-ntai de mai,
Ascunsa de un sfert de veac intr-un sertar,
In care sta de veghe cuminte,
Si-astepta
O zi sa-mi mai aduc aminte si de ea!...

Dar ce pacat
Ca regasirea ei m-a-ndurerat...
Si-n loc s-o mai sarut -
Cum as fi vrut -
Am inceput sa plang cu-adevarat!...

Necunoscuta care se vindea
De data asta, nu mai era Ea -
Era doar vechea ei forografie,
Pe care mi-o daduse numai mie!...

Si-acum,
Cred c-ati ghicit cine era
Necunoscuta care se vindea...
Era chiar tineretea mea!...

sâmbătă, 25 iunie 2011

TERMINAŢII ÎN "i"

Terminaţii în „i”


Viaţă nu mă pedepsi
Să n-am cu cine mai vorbi,
Să nu am cărţi
Pentru-a citi
Sau ochi
Pentru a mâzgăli
în culori,
în lumini,
lumi
vii!
Las’ să fugă nestatornicii!
Eu tot am să pot iubi
florile, fluturii,
vulturii,
zorii!
Şi...
Nu mă sălbăticii!
Dacă nu mai scriu poezii
Şi...
Dacă nu mai pot împleti
Şi...
Nu mai pictez maci,
Trandafiri roşii,
Frunze ruginii
Sau vechi
Amintiri...

Terminaţii
În „i”
Ne vor defini
Pe noi toţi,
Muritorii!

PENTRU OAMENI CURIOŞI

NU misca, nu respira.......doar priveste.
http://www.youtube.com/watch_popup?v=jJrzIdDUfT4&vq=medium


Am primit minunea acesta de la colegul meu Vali, cred că merită văzută şi de alţi curioşi dar cu multă răbdare.
Mulţumesc Vali!

marți, 21 iunie 2011

TALENT, PASIUNE şi MULTĂ MUNCĂ !

Mulţumesc persoanei care a scris acest articol şi celor care au comentat.:)
A nu se confunda: EU SUNT DOAR... MAMA!:)
Talente…

Publicat de bijuteriiwhatelse pe 13.06.2011 in Breslo in presa, Produsul zilei.

Ma amuzam ieri cu o prietena pe seama talentului meu inexistent la crosetat, tricotat si in general cam tot ce tine de lucrul cu ate. Dupa ce am ras bine la amintirea platoselor pe care reuseam sa le fac in loc de simple vestute, si facand glume pe seama inabilitatii mele de a tine minte la cate ochiuri trebuie sa scad sau sa inmultesc la crosetat un simplu disc, era oarecum logic ca astazi sa ma indrept spre categoria “crosetate”.

Nu stiu altii cum sunt, dar eu, dupa ce mi-am identificat “punctele slabe” nu pot sa spun ca depun eforturi serioase in directia intaririi lor .

Spuneti si voi, in lumina celor afirmate mai sus…..cum as putea eu spera sa ajung vreodata sa fiu in stare sa crosetez ca mariahera?

Creatiile ei sunt atat de diafane, incat atunci cand am fost pusa “pe viu” fata in fata cu ele, mi-a fost si frica sa le ating.

Cum as putea face eu vreodata un evantai? Pentru ca da, am observat ca Maria stie sa faca pana si evantaie cu ajutorul atei si crosetei, nu doar creatii vestimentare pline de rafinament.

Dragi doamne si domnisoare, va invit sa va dati aere ) cu evantaiul crosetat de catre mariahera.









Eu o sa ma ascund de rusine in spatele lui , sper ca-mi permiteti .



ComentariiJune 13th, 2011

mady68 a scris
tot ce creeaza este minunat si cu personalitate
June 14th, 2011 ebonyvintage a scris
Si eu le-am vazut pe viu! Sunt fantastice!
June 14th, 2011 Live a scris
Sunt nemaipomenite lucruşoarele lucrate de ea! De câte ori nu m-am plimbat prin magazinul acesta…
June 14th, 2011 KAGCM a scris
O iubesc pe Mariahera asa cum iubesc si pretuiesc fiecare persoana care creeaza cu sufletul acompaniat de munca asidua.Am avut citeva proiecte comune, executate impecabil de ea.O imbratisez cu gandul!
June 21st, 2011 mariahera a scris
Am ramas fara cuvinte… pot spune acum doar: multumesc din suflet! si un saru’ mana!… cam intarziat ce- i drept…


Am preluat acest articol de pe BRESLOG, inclusiv comentariile, pentru că sunt bucuroasă, sunt măndră, "de nu-mi încap în piele"!
Voi n-aţi fi?

joi, 16 iunie 2011

ROMÂNII SE SINUCID PRIN REPREZENTANŢI !

Auzeam despre unele naţii că sunt melancolice, despre altele că sunt foarte disciplinate, altele mai labile psihic şi mă întrebam oare ce spun alţii despre poporul meu?
Acum am un răspuns neplăcut, date fiind faptele din ultimul timp ale unor români.
Un poliţist şi-a tras un glonţ în cap!
Un ofiţer în rezervă, şi-a dat foc în faţa palatului Cotroceni!
Un tânăr s-a urcat pe un stâlp să-şi strige disperarea de a nu mai avea o casă, nici un loc de muncă!
Sigur am aceste informaţii de la Antena 3- ştiri, pentru că mă interesează ce se mai întâmplă cu noi, cu viaţa noastră!
Anul trecut o învăţătoare, "învăţătoarea copiilor românilor" a stat în greva foamei 70 de zile!
În pragul Crăciunului un cameraman de la TVR1, "tata copiilor românilor" s-a aruncat de la balconul Parlamentului României, dispus să-şi sacrifice viaţa pentru copii ROMÂNIEI!
Doi oameni din două colţuri de ţară, din motive mai mult sau mai puţin întemeiate, au cerut "dreptul legal la eutanasiere"!
Un colonel a căzut secerat de tristeţe şi umilinţă, scriindu-i o scrisoare preşedintelui!
Din păcate aşa este: ROMÂNII SE SINUCID PRIN REPREZENTANŢI!
Foarte tragică mi se pare o ştire mai puţin mediatizată, care spunea că:
"PATRU COPII ŞI-AU UMPLUT GHIOZDANELE CU PIETRE, apoi s-au aruncat în râu, doi au fost salvaţi...:(
Dacă unii români au reuşit să-şi finalizeze planurile suicidale iar alţii au rămas în viaţă cu tristeţea faptelor lor, nerezolvând mai nimic, mă gândesc ce să mai sperăm?
Pun şi întrebarea: CE FAC REPREZENTANŢII ALEŞI AI ROMÂNILOR?
Numără bucuroşi de câţi români au scăpat şi câţi au mai rămas, să îi voteze?
N-ar fi mai bine...invers?

luni, 13 iunie 2011

VIAŢA INCEPE LA 60 DE ANI!

Azi sar pragul! Singură, nu mă poate trece nimeni în braţe, deşi poate ar vrea cineva!
De un an şi jumătate mă pregătesc să fac acest salt.
Cu ocazia unei vizite la Cluj, la fiica mea, am ţinut un monolog despre viaţă, mai exact despre ce aveam eu atunci în minte. Fiica mea se gândea la un examen, la care trebuia să prezinte un videoclip si nişte fotografii expresive, ceva convingător şi mai nu ştiu cum.
M-am prezentat eu, care mă gândeam deja la pensie cu oarecare dorinţă-spaimă, înăbuşită...ceva de genul: " curaj găină, că dacă nu, te tai!"
Din trei încercări, am ales-o pe cea mai bună. Înregistrarea făcută de amatoare, fiica mea, nu a fost prelucrată, nici nu aş fi ştiut şi nici nu aveam interes...atunci.
Acum aş avea, ha,ha, ha! Acum vă cunosc pe voi care treceţi pe aici!
În schimb vă asigur că: " sunt mult mai tânără şi mai frumoasă şi deşteaptă şi modestă...ha, ha, ha" în realitate şi în sufletul meu!
O! DA, ştiu unde este deşteptăciune e şi multă prostie, sunt de acord cu asta!
De asemenea pot afirma faptul că-mi urmez sfaturile în mare parte, excepţie făcând cursurile de pictură la care nu m-am înscris. Motivul este financiar şi am decis că sunt un bun autodidact.


video

PS:
nu intenţionam să re-postez acest articol dar cineva a cerut poza mea şi date despre mine...am considerat că acest articol şi clipul este suficient de edificator în ceea ce mă priveşte, în această etapă a vieţii mele!:)

duminică, 12 iunie 2011

AR PUTEA FI ADEVĂRAT ?

Conspiraţie mondială: Şeful FMI, arestat pentru că a aflat cea mai mare fragilitate a SUA
Joi 2 Iunie 2011 - 11:15 2224 afişări

Strauss-Khan riscă ani grei de puşcărie
Arina Ciocîldău
Un raport emis către prim-ministrul Rusiei, Vladimir Putin, de către Serviciul Federal de Securitate (FSB), susţine că fostul şef al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn, a fost acuzat şi arestat în SUA pentru agresiune sexuală după ce acesta a descoperit că tot aurul depozitat în US Bullion Depository, sau Fort Knox, "lipseşte sau/şi nu a fost inventariat".
De asemenea, în mod cel puţin ciudat, şi un apropiat al acestuia, un bancher egiptean, căruia DSK îi împărtăşise această descoperire, a fost reţinut pentru aceleaşi acuzaţii ca şi şeful FMI.
Potrivit acestui raport secret al FSB, Strauss-Kahn a devenit "din ce în ce mai îngrijorat", la începutul acestei luni, după ce Statele Unite au început "să tragă de timp" în legătură cu promisiunea de a livra către FMI 191,3 tone de aur (acord din Al Doilea Amendament semnat de către Comitetul executiv în aprilie 1978) care urmau să fie vândute pentru a finanţa ceea ce se numeşte DST (drepturi speciale de tragere), conceput ca înlocuitor al standardului aurului, potrivit The European Union Times.
Potrivit raportului FSB, Strauss-Kahn şi-a exprimat la acea vreme îngrijorările faţă de oficialii guvernamentali americani apropiaţi de preşedintele Obama. Se pare că surse din CIA (Central Intelligence Agency) i-ar fi furnizat şefului FMI dovezi certe că tot aurul deţinut de SUA "a dispărut".
După ce a primit aceste informaţii din partea CIA, DSK a făcut imediat aranjamente să părăsească SUA, cu destinaţia Paris, însă a fost anunţat de către agenţii care lucrează pentru Direcţia Generală pentru Securitate Externă din Franţa (DGSE) că autorităţile americane vor să îl captureze, aşa că a fugit la aeroportul JFK din New York. Fostul şef FMI a urmat sfaturile agenţii de la DGSE de a-şi lăsa telefonul mobil la hotel, pentru ca poliţia SUA să nu-i poată afla locaţia exactă.
Ajuns în siguranţă în avionul Air France cu destinaţia Paris, Strauss-Kahn a făcut greşeala fatală de a suna la hotel şi de a le cere angajaţilor să îi trimită telefonul mobil, pe care îl lăsase în cameră, la reşedinţa sa din Franţa. Astfel, agenţii americani i-au dat de urmă şi l-au putut aresta.
Cu două săptămâni înainte de arestarea sa, Strauss-Kahn i-a împărtăşit bunului său prieten, un bancher egiptean, Mahmoud Abdel Salam Omar, dovezile pe care le are de la CIA privind aurul din SUA. Omar, asemenea prietenului său, a fost arestat în 30 mai 2011, aducându-i-se acuzaţia de agresiune sexuală împotriva unei angajate a unui hotel de lux, o acuzaţie clasificată de FSB drept "dincolo de imaginaţie", având în vedere faptul că Omar are vârsta de 74 ani şi este un musulman foarte credincios.
După ce Putin a citit acest raport al FSB, a ordonat ca acesta să fie postat pe site-ul Kremlin-ului devenind astfel primul lider mondial care susţine faptul că şeful FMI este o victimă a conspiraţiei Statelor Unite.
"Este dificil pentru mine să evaluez motivele politice ascunse dar nu cred că situaţia iniţială prezentată este cea adevărată. Ceva nu sună bine", a declarat Vladimir Putin, potrivit New York Post.
Interesant de remarcat cu privire la toate aceste evenimente este faptul că unul dintre primii membri ai Congresului Statelor Unite, candidat prezidenţial în 2012, Ron Paul şi-a exprimat cu mult timp în urmă convingerea că guvernul american a minţit cu privire la rezervele sale de aur depozitate la Fort Knox.
Parlamentarul Ron devenise atât de îngrijorat de faptul că Rezerva Federală şi Guvernul SUA ascund adevărul despre rezervele de aur, încât a prezentat un proiect de lege la sfârşitul anului 2010, pentru a forţa întocmirea unui bilanţ, însă a fost ulterior învins de către forţele regimului Obama.
Când a fost întrebat de reporteri dacă este de părere că nu a existat niciodată aur în Fort Knox sau în Rezerva Federală, congresmanul Paul a dat o replică incredibilă: "cred că acesta este o posibilitate".
O altă înformaţie interesantă este cererea lui Ron Paul, cu trei zile înainte de arestarea lui Strauss-Kahn, către SUA de a vinde toate rezervele de aur, declarând: "Având în vedere preţul mare care e acum, şi problema datoriilor colosale de acum, în toate sensurile, vindeţi tot".
"În octombrie 2009, China a primit un transport de lingouri de aur. Aurul este în mod regulat schimbat între ţări pentru a plăti datoriile şi a stabili echilibrul comerţului. Mare parte a aurului este stocate în tezaur sub supravegherea unei organizaţii speciale cu sediul în Londra, London Bullion Market Association (sau LMBA). După ce s-a efectuat tranzacţia, China a cerut să se facă nişte teste speciale pentru a demonstra puritatea aurului şi greutatea lingourilor.
Funcţionarii au fost şocaţi să afle, după efectuarea analizelor, că lingourile erau false. Ele conţineau tungsten şi doar un strat de aur adevărat. Mai mult de atât, aceste lingouri de aur, care conţin numere de serie pentru urmărire, proveneau din SUA şi au fost stocate în Fort Knox ani de zile. A fost raportată existenţa a 5.600 - 5.700 de lingouri, a câte 11,34 kilograme", scria publicaţia ViewZone.Com în 2009.
Din ultimele informaţii din SUA reiese că Strauss-Kahn nu are de gând să renunţe la acest "război" şi şi-a angajat o echipă formată din foşti spioni ai CIA, detectivi particulari şi consilieri mass-media pentru a-l proteja.

PS:
tot acest articol l-am pus cu, copy-paste, pentru că mi s-a părut interesant, posibil să spună nişte adevăruri la care noi nu avem acces!

miercuri, 1 iunie 2011

COPILAŞII MEI, CÂND ERAU MICI!

I IUNIE
ZIUA INTERNAŢIONALĂ A COPIILOR DIN TOATĂ LUMEA!
ŞI A COPIILOR MEI.


CIPRIAN




MARIA






şi mama lor la 11 luni de zile:))))))




Postare dedicată ZILEI COPILULUI, ca să nu uităm că toţi am fost cândva mici şi drăgălaşi...:)